Autorul masacrului de la Oslo va fi judecat în aprilie. Vezi ce a spus în timpul audierii

De Larisa Muntean/ Chișinău / Moldova.ORG/ — Extremistul de dreapta Anders Behring Breivik, autorul sângeroaselor atacuri din 22 iulie din Norvegia, va putea fi ţinut în detenţie provizorie pentru încă alte 12 săptămâni, a decis, azi, un tribunal din Oslo, potrivit agenţiilor internaţionale de presă.

Procesul său va începe la 16 aprilie 2012.

La un moment dat, Breivik a încercat să se adreseze rudelor celor uciși, aflate în sală.

”Sunt un comandant militar în mișcarea de rezistență norvegiană și Cavaler Templier Norvegian”, a spus extremistul de dreapta, dar judecătorul l-a întrerupt.

Potrivit judecătorilor, nu există niciun motiv pentru ca suspectul să fie declarat nebun. De asemenea, nu sunt probe care să confirme că acesta a avut complici la comiterea atacurilor

Sentinţa prevede un control al vizitelor şi al corespondenţei lui Breivik timp de opt săptămâni, precum şi o interdicţie a accesului acestuia la mass-media în cursul primelor patru săptămâni, a anunţat judecătorul Torkjel Nesheim.

Aceasta a fost prima apariţie în public a lui Anders Behring Breivik, după atacul sângeros care a provocat moartea a 77 de persoane.

În timpul audierii sale, Behring Breivik a cerut permisiunea de a se adresa familiilor victimelor şi supravieţuitorilor atacurilor sale, care s-au aflat în sala tribunalului din Oslo, alături de jurnalişti şi public, însă cererea sa a fost respinsă de judecător.

Extremistul a recunoscut că este autorul atentatului cu bombă împotriva sediului guvernului norvegian, precum şi al atacului armat împotriva unei tabere de tineri de pe insula Utoeya, în apropiere de Oslo, însă a refuzat să se declare vinovat din punct de vedere penal.

El a contestat, de asemenea, legitimitatea tribunalului din Oslo pentru a-l judeca.

Până acum, audierile în cazul teroristului de la Oslo s-au ținut cu ușile închise.
Judecătorii vor decide azi dacă norvegianul va rămâne în arest până la începerea procesului său, în primăvara lui 2012.

Autodeclarat militant împotriva Islamului, Breivik este acuzat de dublul atac de la Oslo, din 22 iulie, când a pus o bombă în centrul capitalei Norvegiei, atentatul soldându-se cu 8 morți.

Apoi a mers pe insula Utoeya, unde se aflau sute de tineri laburişti într-o tabără de vară și a deschis focul asupra lor, ucigând 69 de oameni.

El și-a recunoscut faptele, susținând că a comis acest masacru pentru că era nemulţumit de politica "tolerantă" a guvernului laburist faţă de musulmani.

În manifestul intitulat "O declaraţie de independenţă europeană", postat pe internet înainte de comiterea atacului, Breivik se prezintă drept "comandorul cavalerilor justiţiari".

În filmul amintit apare şi fostul voievod român Vlad Ţepeş, considerat unul din luptătorii creştini care au împiedicat islamizarea Europei.
 

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.