Un popor de umiliţi
Din toată vizita în RM a oficialului rus S. Mironov aş reţine doar un singur detaliu, necomentat de presă: câteva documente istorice făcute de acesta cadou lui V. Voronin. În neagra antichitate de până la apariţia scrisului, şefii triburilor îşi transmiteau mesaje de pace sau de război prin diferite obiecte cărora le imprimau o valoare simbolică – un vârf de săgeată, un craniu, o broască, un şoarece…
Ruşii i-au transmis lui Voronin câteva decrete (tot cu valoare simbolică) ale împărătesei Ecaterina a II-a cu privire la acordarea de teritorii unor boieri moldoveni, Manifestul din 17 februarie 1788 către populaţia Moldovei şi Valahiei şi o scrisoare din 1839 a ministrului Finanţelor către ministrul Internelor cu privire la acordarea unor privilegii locuitorilor Chişinăului.
Decretele sunt menite să ne aducă aminte despre acea epocă de glorie din istoria Rusiei când tânărul şi pravoslavnicul imperiu începuse „să se integreze în Europa” prin „eliberarea” popoarelor creştine din Balcani aflate sub jugul Imperiului Otoman. Scrisoarea ministrului Finanţelor e la fel de simbolică: demonstrează „grija părintească” a Imperiului rus faţă de populaţia Basarabiei – provincia anexată în 1812…
Cu certitudine, Voronin nu a înţeles semnificaţia acestui gest obraznic şi, prin urmare, nici nu s-a simţit umilit. Ruşii nu şi-ar fi permis niciodată să facă asemenea „cadouri” Ţărilor Baltice, Ucrainei, Poloniei sau României. Eu nu-mi imaginez, de exemplu, că un oficial rus venit în vizită la Bucureşti, i-ar transmite preşedintelui Băsescu drept „cadou” originalul ultimatumului guvernului sovietic din iunie 1940 privind cedarea Basarabiei… Arhivele Rusiei sunt pline şi de alte documente care se referă mai puţin la „grija” ruşilor faţă de populaţia Basarabiei. Mă gândesc că, dacă S. Mironov i-ar fi făcut cadou lui Voronin originalele ucazurlilor ţariste despre scoaterea limbii române din şcoli şi din biserică după anexarea în 1812 a Basarabiei sau originalele Pactului Ribbentrop-Molotov, ale deciziilor NKVD-ului privind deportările din 1940 şi 1949 ş.a.m.d., şeful „statului independent” R. Moldova le-ar fi primit cu plăcere, fără să se simtă pălmuit…
Acceptând „cadoul” lui S. Mironov, Voronin a bătut toate recordurile în „materie” de lipsă de demnitate naţională. Acest lucru l-a remarcat până şi amicul lui Voronin, Vladimir Socor (vezi articolul din TIMPUL de miercuri). Aşa înţeleg comuniştii mândria naţională, demnitatea de neam moldovenesc. După două secole de umilinţă, Rusia ne umileşte şi astăzi, ţinându-ne ostatici la poarta Europei. Rusia n-a plătit nicio rublă, ca despăgubire pentru deportările din ’41 şi ’49, pentru foametea organizată din ’46-’47, pentru bisericile distruse de Stalin, pentru viile tăiate de Gorbaciov… Nimic din toate acestea nu-l umilesc pe Voronin. El se simte umilit numai în faţa hărţii României. Îl apucă o furie oarbă. De fiecare dată când priveşte la hartă şi vede că „ţara sa” e vecină cu România, mâna i se duce automat spre pistol… Când îl vede pe rus însă, se înduioşează, se încovoaie, se face mic şi lipicios, devine umil. Visul lui e să ne facă şi pe noi un popor de umiliţi. De fapt, nu i-a mai rămas mult până a-şi vedea visul îndeplinit…(Constantin Tănase).//Timpul.md
