De Adriana Agapii/ Chișinău / Moldova.ORG/ — Unele dintre cele mai sălbatice zone montane ale României sunt meleagurile pe care curge râul Lotru, Valea Lotrului.
Valea Lotrului este situată în judeţul Vâlcea şi reprezintă alergătura la vale a râului Lotru printre stâncile munţilor pe care îi străbate în drumul său spre măreţul Olt.
Aceste este şi locul unde voinicul şi chipeşul Lotru fuge şi se grăbeşte la întâlnirea cu iubita sa, Lotăriţa (Râul Lotăriţa), iar din dragostea celor doi s-au născut unele dintre cele mai fenomenale peisaje ale României cu stânci de diferite dimensiuni şi formaţiuni, coclauri şi şisturi cristaline. Lotrul s-a contopit pentru totdeauna cu preafrumoasa sa mireasă şi rămân pentru vecie să bucure ochiul privitorului.
Râul Lotru este un afluent al râului Olt, şi îşi are izvoarele în inima munţilor. Lotrul îşi adună izvoarele din vârfurile Iezerului, Mohorului şi Sebei, în lacurile limpezi şi reci (Lacul Iezer şi Călcescu, Vidra şi Lotru) şi apoi îndreptându-se la vale printre blocuri de piatră, creează cascade (bulboane) ce vuiesc (Cascada Dracilor de sub coasta Pietrei).
Învolburatele ape ale Lotrului intră în concordanţă cu sălbăticia peisajelor pe care le străbate. În drumul sau printre stânci, pe la poalele Munţilor Goata şi Streaja, împreună cu izvoarele (pârâiele Hăneşul şi Balindru), formează adevărate ,,cataracte”. O cataractă reprezintă un prag stâncos peste care apa, încurajată de o pantă relativ abruptă, cade vijelios și cu zgomot, creând mici adâncituri sau jgheaburi în albia râului. Multe dintre râurile de munte formează astfel de cataracte însă cele făurite de Lotru sunt cele mai spectaculoase.
Lupta înverşunată dusă de mii şi milioane de ani a apelor şi stâncilor dau fiori şi peisaje spectaculoase cu coborâşuri şi urcuşuri abrupte. Aici natura este atotputernică şi grandioasă, iar omul micuţ nu poate decât să admire frumuseţea şi să se închine în faţa ei.