În cadrul întrevederii de la Astana a Preşedintelui Kazahstanului Nursultan Nazarbaev cu vicepreşedintele Guvernului FR Aleksei Kudrin, ministru al finanţelor, au fost examinate probleme referitoare la dezvoltarea relaţiilor kazahe-ruse în sectorul financiar, aderarea la OMC, activitatea Băncii Eurasiatice pentru Dezvoltare (BEAD), comunică agenţia NOVOSTI-MOLDOVA cu referire la siteul şefului statului kazah.
"În ianuarie curent Rusia a finalizat transferarea cotei sale în capitalul statutar al BEAD – un miliard de dolari. Finalizează viramentul cotei sale de capital statutar şi Kazahstanul. În total capitalul statutar al Bănsii Eurasiatice pentru Dezvoltare va constitui 1,5 miliarde de dolari", – a menţionat Kudrin.
Potrivit spuselor vicepremierului rus, gestionarea capitalului şi proiectelor BEAD se realizează la nivel înalt. Aceasta i-a permis băncii să obţină rating investiţional internaţional.
"Acum scopul nostru este de a majora numărul participanţilor la BEAD. Am primit cereri din partea Tadjikistanului, Kirghiziei, Armeniei, Belorusiei de a se înscrie printre acţionarii băncii. În viitorul apropiat BEAD va deveni principala bancă investiţională pe teritoriul CE Eurasia şi CSI în ansamblu. Acesta va fi un nou institut regional de dezvoltare la nivel internaţional", – a specificat funcţionarul rus.
Documentele privind crearea BEAD au fost semnate în prezenţa preşedinţilor ambelor state în ianuarie 2006. Actele constitutive prevăd capitalul statutar în valoare de 1,5 mild. dolari.
Banca este o organizaţie financiară internaţională şi are menirea să contribuie la dezvoltarea economiei de piaţă a statelor-participante la bancă, la creşterea lor economică şi extinderea relaţiilor economico-comerciale între ele prin realizarea activităţii investiţionale.
Traducere de S.Scoarţă // "Noutati – Moldova"