De Larisa Muntean/ Chişinău / Moldova.ORG/ — Silvio Berluconi a primit o nouă lovitură recent, după ce Parlamentul a aprobat organizarea unui vot secret pe tema eventualei arestări a unui asociat al premierului.
Camera Deputaţilor va decide astăzi, 22 septembrie, dacă va da curs cererii procurorilor de arestare a lui Marco Milanese, potrivit presei locale.
Procurorii spun că Milanese, fost consilier al ministrului economiei, Giulio Tremonti, face parte dintr-un cerc secret ce influenţează instituţiile statului.
Partidul lui Berlusconi, din care face parte Milanese, a obiectat faţă de votul secret, în care liderii grupurilor parlamentare au un control mult mai mic asupra parlamentarilor.
Însă preşedintele Camerei Deputaţilor, Gianfranco Fini, fost aliat al lui Berlusconi, a anunţat că decizia legată de Milanese va fi luată în urma unui vot secret.
Coaliţia conservatoare a premierului, care are o uşoară majoritate în Camera Deputaţilor, s-a scindat în iulie în urma unui vot similar.
Rezultatul a fost ridicarea imunităţii parlamentare şi arestarea unui alt membru al partidului lui Berlusconi, Alfonso Papa.