Biserica Neagră

De Adriana Agapii/ Chişinău / Moldova.ORG/ — Atunci când zici Braşov nu ai cum să nu zici şi Biserica Neagră, emblema legendară a oraşului. Acest monument istoric a stat martor necuvântător şi impetuos la toate evenimentele petrecute de-a lungul secolelor în Braşov.

Biserica Neagră (în germană Die Schwarze Kirche, în maghiară Fekete Templom) este biserica evanghelică aflată chiar în centrul municipiului Braşov, în vecinătatea nu mai puţin celebrei Pieţe a Sfatului. Edificiul a fost construit în jurul anului 1380 (probabil începând cu 1377) în stil gotic. La început aceasta a fost construită ca biserică catolică şi avea numele de Biserica Sfânta Maria, mai târziu locaşul de cult a fost transformat în biserică evanghelică.

Numele actual de Biserica Neagră l-a primit în urma unui mare incendiu din 1689, în urma căruia edificiul a avut de suferit destul de serios, fiind distrus parţial. După incendiu a fost refăcută cu ajutorul unor meşteri veniţi din Danzig şi tot atunci i-au fost oferite linii baroce în interiorul său în locul celor gotice.

Biserica Neagră este cunoscută drept cel mai mare edificiu de cult în stil gotic-baroc din sud-estul Europei, măsurând 89 de metri lungime şi 38 de metri lăţime, turnul sudic având 65 metri înălţime. Capacitatea este estimată la circa 5.000 de persoane.

Însă Biserica Neagră mai are şi alte caracteristici ce o fac inedită: în clopotniţă se află cel mai mare clopot din spaţiul românesc, confecţionat din bronz, care cântăreşte nu mai puţin de… 6,3 tone; impresionanta colecţie de covoare orientale a Bisericii Negre este cea mai bogată de acest tip din România.

Un alt elemente de mândrie, deţinut de edificiu, este orga principală care este opera maestrului Carl August Buchholz din Berlin. Orga a fost construită în perioada 1836-1839 şi este cea mai mare din toate cele 140 de orgi făcute de familia Buchholz.

Impozantul edificiu din centrul Braşovului minunează atât prin grandoarea sa cât şi prin concertele de orgă care sunt organizate în fiecare vară, începând cu anul 1953.

Delectaţi-vă simţurile vizuale şi auditive cu o promenadă pe uliţele medievale şi încărcate de istorie ale Braşovului.

Distanţa de la Chişinău până la Braşov este de 404 km.
 

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.