Boxerul filipinez Karlo Maquinto a decedat aseară la câteva zile după ce a disputat un meci de opt reprize în compania unui conaţional. După opt reprize, judecătorii au decis remiză, însă imediat după ultimul gong, Maquinto s-a prăbuşit în ring şi a fost transportat de urgenţă la spital.
Pus de două ori la podea de-a lungul meciului, Maquinto, care era favorit înaintea duelului cu Mark Joseph Costa, a fost diagnosticat cu edem cerebral şi a murit după aproape patru zile de chin.
La numai 21 de ani, Maquinto era considerat o mare speranţă a boxului filipinez. În primele sale opt meciuri la profesionişti, unde a trecut în urmă cu un an, a contabilizat tot atâtea victorii, iar meciul de pe 28 ianuarie trebuia să-l ducă în faţa unei centuri.
În luna decembrie, rusul Roman Simakov a decedat a doua zi după ce disputase un meci pentru centura WBC Asia la semigrea. Pugilistul s-a prăbuşit în primul minut al reprizei a şaptea după câteva lovituri slabe încasate de la adversar, iar o zi mai târziu i-a fost constatat decesul.