Brigada „Fulger” e condusă de un… ministru comunist

De P. X., un ofiţer în rezervă al Batalionului „Fulger”

Când, la 7 septembrie 2009, în TIMPUL a apărut un articol sub titlul „Fulger pregăteşte un trăsnet”, mi-am făcut impresia că autorul, Gheorghe Budeanu, a fost prezent la acea mârşavă şedinţă a corpului de ofiţeri a Brigăzii de Poliţie cu Destinaţie Specială „Fulger”, condusă de generalul V. Botnari şi I. Ţurcan. Zic astfel pentru că el a descris detaliat ce s-a petrecut acolo, în seara lui 4 septembrie.

Citind acest articol, m-am bucurat că s-au găsit printre noi şi ofiţeri patrioţi, care au informat societatea despre o eventuală provocare ce putea să se termine cu urmări foarte grave pentru noua guvernare. Acum, analizând starea de lucruri din Brigada „Fulger”, din care am fost nevoit să mă pensionez, mă gândesc că acel articol nu a fost citit nici de preşedintele ţării, nici de premier , nici de ministrul de Interne. Altminteri, I. Ţurcan n-ar mai fi fost şi azi comandantul Brigăzii „Fulger” – el, care în cele două campanii electorale din 2009 a făcut o agitaţie antidemocratică deschisă şi fără de precedent. Practic în brigadă se afla un ministru al PCRM.

Comandantul I. Ţurcan personal repartiza foile volante ale PCRM şi-şi obliga subalternii să facă agitaţie electorală în favoarea PCRM în toate raioanele republicii. Nici nu mi se întoarce limba să vorbesc despre zoile pe care el le turna în capul partidelor liberale, îndeosebi, al PLDM. În prezent, pentru că Ţurcan a fost lăsat în funcţie, de la „Fulger” au plecat şi continuă să plece adevăraţii susţinători ai democraţiei. În schimb, au rămas în diferite funcţii fostul şofer al generalului Papuc (maior Breabin); fostul şofer al viceministrului de Interne Valentin Zubic (locotenent-major Petraru), ex-şoferul dlui Cosovan şi mulţi alţi indivizi care-şi continuă munca în favoarea… foştilor stăpâni.

După evenimentele din aprilie 2009, Ţurcan instruia personal fiecare colaborator care era invitat la Procuratură, dându-i dispoziţie ca nici într-un caz să nu recunoască faptul că membrii Brigăzii, în seara zilelor de 7 şi 8 aprilie, au fost la sediul MAI sau în Piaţa Marii Adunări Naţionale. La cheremul lui I. Ţurcan activează şi secţia de investigaţie şi informaţie a Brigăzii în care, conform statelor de personal, trebuie să fie şapte colaboratori, dar, de fapt, sunt 15-16 – şi nimeni nu ştie cu ce se ocupă aceştia, deoarece dl Ţurcanu şi până în prezent are întâlniri frecvente cu foştii săi stăpâni (Papuc, Voronin, Zubic).

Acestea fiind spuse, mă întreb şi vă întreb şi pe dumneavoastră, stimaţi conducători ai ţării: cu ce a măgulit I. Ţurcan conducerea MAI – ori, poate, pe demnitarii de rang mai înalt? – că a fost lăsat în funcţie? Dacă nu va avea răspuns la aceste întrebări, societatea riscă să-şi piardă puţina încrederea într-un viitor mai bun.

Notă: Dacă preşedintele Ghimpu sau premierul Filat, sau ministrul Catan vor dori să ia legătura cu semnatarul, coordonatele lui se află la redacţia Timpul
 

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.