Ministrul Agriculturii, Vasile Bumacov, recunoaşte că situaţia din domeniul agriculturii este complicată în acest an, însă conform spuselor lui acest lucru nu se datorează atât secetei cu care ne confruntăm, ci consecinţelor îngheţurilor şi a secetei din 2011.
„Anul trecut am fost obligaţi să însămânţăm cu o lună mai târziu. În iarnă gerul a afectat o bună parte a culturilor agricole. În partea de nord situaţia este mai bună. Estimăm că vom avea recolte de două şi chiar trei ori mai mult decât în partea de sud a republicii”, a menţionat ieri Bumacov în cadrul unei emisiuni la postul public de radio.
Oficialul a afirmat că guvernul va purta negocieri cu băncile astfel încât acestea să amâne pentru o anumită perioadă de timp achitarea creditelor de către agricultori. De asemenea Bumacov a dat asigurări că Republica Moldova va fi capabilă să-şi asigure necesarul de grâu pentru anul curent.
„În acest an raportul grâului alimentar faţă de cel furajer este de 60 la 40, deşi 60 % din cele 550 de mii de tone recoltate va fi grâu alimentar, ceea ce acoperă absolut necesităţile interne. În asemenea condiţii, însă vom exporta mai puţin decât în anii precedenţi”, a subliniat Bumacov.
Ministrul Agriculturii a afirmat că condiţiile climaterice din ultimii câţiva ani impun agricultorilor necesitatea de a trece la tehnologii corespunzătoare perioadei de secetă. Bumacov a spus că statul este dispus să ofere condiţiile necesare pentru irigarea terenurilor, însă există problema organizării agricultorilor în asociaţii de utilizatori de apă. Cu cât mai mulţi beneficiari sunt cu atât e mai mic costul apei. În acelaşi timp oficialul a enunţat necesitatea ca agricultorii să treacă la alte tehnologii de asigurarea a umidităţii în sol decât cele de irigare.
„Nu este necesar de a iriga toate suprafeţele agricole. Există tehnologii care ar asigura păstrarea umidităţii în sol. Nu vom ara, vom păstra resturile vegetale la suprafaţă, care pentru o perioadă de 3-5 ani devin un strat ce nu mai prezintă pericol în caz de secetă. Această tehnologie este costisitoare, în schimb noi suntem dispuşi masiv să o subvenţionăm” a dat asigurări Bumacov.