Calitatea producției alcoolice va fi verificată și prin metoda organoleptică

Executivul a aprobat Regulamentul ce prevede procedura de evaluare organoleptică a calităţii berii, a produselor pe bază de bere şi a producţiei alcoolice: alcool etilic, vodcă, brandy, distilate de altă origine decât cea viticolă, rachiuri, aperitive, balsamuri, lichioruri, băuturi slab alcoolice, în cadrul Comisiei Centrale de Degustaţie.

Aceasta va fi constituită din 21 de persoane. Selectarea membrilor se va face prin concurs, la care vor putea participa specialişti cu experienţă în domeniu de cel puţin cinci ani. Deciziile comisiei vor avea titlu de recomandare.

Proiectul a fost elaborat de Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare cu scopul de a constata inofensivitatea producției alcoolice şi a asigura protecţia consumatorului.

Astfel, pentru a determina calitatea băuturilor alcoolice, fiecare degustător va primi o fişă de analiză senzorială, pe care îşi va indica numele. Totodată, va trebui să noteze: aspectul (limpiditate, efervescenţă); culoarea; aroma (buchet); gustul și caracterul tipic al băuturii. La aprecierea calităţii mostrelor se va aplica o scară de zece puncte, unde pentru fiecare tip de băutură a fost stabilit un punctaj minim pe care trebuie să-l obţină.

Astfel, pentru aprecierea calităţii berii scara va fi de 21 de puncte. Regulamentul mai prevede că ședinţele de degustare deschise se vor efectua la o masă comună la care se vor discuta şi caracteristicile mostrelor analizate. Mostrele vor fi însoţite de o informaţie succintă referitoare la tipul de produs şi la producător.

Cei care nu vor fi mulțumiți de decizia Comisiei o vor putea contestata în termen de cinci zile din data eliberării rezultatului solicitantului.
 

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.

Subiecte similare