În luna iunie, echipa KLumea a lansat MOLDOVA ÎN RÂND CU LUMEA – o campanie de activism civic, prin care echipa și-a propus sa informeze si să educe cetățenii despre importanța participării la Referendumul Constituțional de pe 20 octombrie pentru aderarea la Uniunea Europeană.
Pe parcursul verii, echipa KLumea a colaborat cu artiști și lideri de opinie cu care au participat la cele mai mari festivaluri din țară, pentru a informa vizitatorii despre referendum și în ce mod rezultate lui ne vor influența viitorul.
Și pentru la referendum sunt invitați să participe toți cetățenii, inclusiv cei din diaspora, campania MOLDOVA ÎN RÎND CU LUMEA merge în afara țării, spre cele mai mari comunități diasporale.
Dacă te afli în apropiere de unul din orașele de mai jos, distribuie informația și invită și prietenii să se alăture.
15 septembrie – Canada
Echipa va ajunge la Montreal alături de soprana Valentina Nafornița și dirijorul Cristian Spătaru: Pentru bilete click aici: https://www.facebook.com/share/HHLamSejuQefoN27/
22 septembrie – Germania
Dacă locuiți în Germania, atunci puteți veni la evenimentul din Potsdam, la care va cânta și interpretul Pasha Parfeni. Click aici pentru detalii: https://www.facebook.com/share/6bbhvVfqeZXAuxw5/
Intrare gratuită!
28 și 29 septembrie – Italia
Diaspora din Italia este așteptată pe 28 septembrie la Milano și 29 septembrie la Genova ca să vorbim despre viitorul țării și să ne distrăm la 2 concerte cu Aura.
Intrare gratuită!
Click aici pentru detalii: https://www.facebook.com/share/zkdRSEMuSexZXMUA/
4 octombrie – Marea Britanie
Din Italia echipa merge la Londra! Nu ratați un concert fantastic cu Snails, Black Olives dar și un stand up cu Andrei Bolocan. Click aici pentru detalii. Intrare gratuită!
https://www.facebook.com/share/JpxS2iXqx9ESUk1P/
12 octombrie – Franța
Diaspora din Franța este așteptată la Nisa, la un concert cu pianistul Marcel Lazăr și soprana Ana Cernicova. Click aici pentru detalii despre eveniment.
Intrare gratuită!
https://www.facebook.com/share/7ZPEfDVo2subbnn4/
17 octombrie – București, România
Iar basarabenii din România sunt așteptați pe 17 octombrie la București, acolo unde se va încheia turneul campaniei Moldova În Rând cu Lumea prin diasporă.
Click aici pentru detalii despre eveniment: https://www.facebook.com/share/LYP2HoogWzejn9zU/
Intrare gratuită!
Dragi moldoveni din diasporă, votul vostru poate aduce MOLDOVA ÎN RÂND CU LUMEA!
Implicați-vă activ, informați și invitați pe toți apropiații voștri la referendum.
Dacă ne dorim o țară pașnică și prosperă, să nu lăsăm deciziile importante pe seama politicienilor.