În anii `90, după proclamarea Independenței, mulțimea din Republica Moldova învăța să fie vocală și să protesteze pentru a-și manifesta nemulțumirea față de neajunsurile din țară. Cele mai mari acțiuni au fost organizate de studenți, profesori și elevi. În timp, conștientizând rolul pe care-l pot avea asupra oamenilor, partidele politice au început să „privatizeze” această idee și să-și promoveze mesajele prin intermediul mișcărilor și acțiunilor sociale. Astfel, cu pași mici, dar siguri, protestele s-au transformat în acțiuni cu tentă politică. Am răscolit prin amintirile participanților la acele proteste pentru a vedea cum a avut loc această tranziție.
Greva și protestele studenților din 1995
După ce idealurile naționale au fost atinse prin proclamarea Independenței, în Republica Moldova a urmat o perioadă scurtă de tăcere după marile proteste ale Mișcării de Eliberare Națională. Dornică de schimbare, societatea moldovenească de la începutul anilor 1990 învăța să trăiască independent. Preocupați mai mult de soluționarea problemelor sociale și economice, oamenii nu ieșeau la manifestații, chiar dacă primii ani de independență au fost foarte complicați, conștientizând cât de fragili pot fi primii pași ai suveranității.
Deputatul primului Parlament, Alecu Reniță, susține că în acea perioadă, cetățenii nu se lăsau manipulați și erau foarte înțelegători.
„Lumea considera că deputații erau parte a independenței Republicii Moldova față de Federația Rusă, parte a programului lor. Ei înțelegeau că protestele sociale ar fi dus la «slăbirea» guvernării.”
Perioada de liniște a fost întreruptă de mișcările studențești. Protestele și grevele din primăvara anului 1995 au fost declanșate după ce Partidul Democrat Agrar din Moldova, majoritar în Parlament, și-a anunțat intenția de a introduce în sistemul de învățământ cursurile de Limbă și Literatură Moldovenească și Istoria Moldovei.
Istoricul Sergiu Matveev precizează într-o lucrare științifică că, pe 16 martie, Colegiul Ministerului Învățământului a decis înlocuirea cursului de Istoria Românilor, iar la 18 martie primii studenți, cei de la Facultatea de Istorie și Facultatea de Litere a Universității de Stat din Moldova, au organizat o grevă generală în Piața Marii Adunări Naționale. „Nemulțumirile s-au manifestat prin marșuri, grevă non-stop, blocarea drumurilor, tratative cu autoritățile publice centrale.”
Acțiunea studenților a fost susținută în scurt timp de profesori și elevi din întreaga țară. Într-o foaie volantă, furnizată în limbile română și rusă, emisă în perioada desfășurării grevelor și protestelor, erau stipulate mai multe revendicări. În capul listei se afla anularea deciziei Colegiului Ministerului Învățământului.
În editorialul din 30 martie 1995, publicat în „Literatura și Arta”, Nicolae Dabija, redactorul – șef al ziarului, nota: „Voi, cei care vă adunați zilnic pentru a restabili istoria noastră străveche și limba română, voi sunteți adevărata conștiință a acestui neam, voi sunteți adevăratul ei Parlament. Iar actualii deputați analfabeți, care se conduc numai de interesele și ambițiile proprii, să se întoarcă în colhozurile lor, ca în fruntea țării, în forul ei Legislativ, să vină tineri judicioși”.
Potrivit datelor istorice, președintele țării de atunci, Mircea Snegur, în urma întrevederii cu reprezentanții Comitetului de grevă al studenților și profesorilor, a instituit un moratoriu asupra „problemelor legate de cursurile de istorie și limbă studiate în instituțiile de învățământ în perioada desfășurării consultărilor suplimentare”.
Acțiunile „sociale” din 1998
Primii ani de independență au fost marcați de o sărăcie atât de adâncă, încât a scos oamenii în stradă. Grupurile mici de protestatari, uniți de o cauză socială, nu reușeau să producă mare efect și rezonanță.
Directorul Institutului de Cercetări Juridice, Politice și Sociologice, Victor Juc, declară că acțiunile de la sfârșitului anilor 90 aveau scopul de a îmbunătăți nivelul de trai al oamenilor.
„În acea perioadă, condițiile de trai erau foarte complicate. Oamenii mergeau la proteste pentru a cere condiții mai bune de viață de la guvernanți. Ieșeau în stradă cu gândul că poate vor mai obține niște înlesniri”, precizează Victor Juc.
Unele partide politice au încercat, însă, să profite de necazurile oamenilor și să își promoveze mesajele și interesele prin intermediul unor astfel de acțiuni. Deputatul primului Parlament, Alecu Reniță declară că unele grupuri de nemulțumiți erau manipulați de partidele consolidate după anul 1994, cu scopul de a prelua puterea.
„Odată cu revenirea în Legislativ, după dizolvarea primului Parlament, PCRM a speculat enorm pe nemulțumirile sociale ale oamenilor, promițându-le ca vor refacere URSS, dacă vin la putere, că vor deschide locuri de muncă, că vor majora salariile și pensiile. Dar, aceste promisiuni erau doar lozinci pentru a prelua puterea. După ce au venit la guvernare în 2001, numărul acestor manifestații a scăzut considerabil,” mai adaugă Alecu Reniță.
Victor Juc afirmă că de regulă, la aceste acțiuni participau mai mult oamenii de partid. „De obicei, se invocau cerințe sociale, dar se prezuma că ar fi bine de revenit la URSS. Aceasta și era tenta politică – nostalgia față de perioada sovietică. Nu se avea încredere într-un viitor independent al Republicii Moldova. Se credea că dacă vor reveni comuniștii, se va restabili ceea ce a fost bun în perioada sovietică. Deși, la sfârșitul acelei perioade, era o criză totală, nu era nimic prin magazine.”
Protestele din 2002 și greva de la radiodifuzorul național
Deciziile controversate ale comuniștilor de a introduce limba rusă ca obiect de studiu în școli și înlocuirea obiectului „Istoria românilor” cu „Istoria Moldovei” au scos mii de studenți, elevi și profesori în stradă. Protestele erau organizate de Partidul Popular Creştin Democrat și aveau o tentă politică. Oamenii manifestau și împotriva inițiativei legislative a deputaților comuniști de a conferi limbii ruse statut de limbă oficială în Republica Moldova. Protestele au durat peste patru luni. La început, oamenii au manifestat împotriva rusificării, iar ulterior au cerut demisia conducerii țării.
„În 2002, s-a consolidat mișcarea Frontului Popular Creștin Democrat, condusă de Iurie Roșca, o mișcare bazată pe problemele lingvistice, istorice. Nu era o mișcare socială, dar una politică, de-o amploare foarte mare, susținută, în special, de tineri”, spune Victor Juc.
Protestele anticomuniste s-au desfășurat non-stop, din 9 ianuarie și până în 29 aprilie. Manifestanții au instalat un orășel din corturi în centrul Capitalei, numindu-l Orașul Libertății.
Anul 2002 a fost marcat și de greva de la televiziunea națională. Jurnaliștii au ieșit în stradă pentru a cere respectarea libertății de exprimare și a pluralismului de opinii, dar și ridicarea interdicțiilor impuse de autorități la folosirea unor cuvinte precum „limba română”, „Basarabia”, „regim totalitar”, „deportări” și „foamete”.
„Am vrut să transformăm televiziunea într-o instituție profesionistă, publică, cu dezbateri echidistante. Lucrând la radiodifuzorul național, simțeam o responsabilitate enormă față de oameni și nu puteam suporta ceea ce se întâmpla la știri. Telespectatorii erau mințiți, protestele din Piața Marii Adunări Naționale nu erau reflectate deloc. Era o dictatură totală. Noi nu mai puteam suporta minciunile de la știri”, spune Angela Aramă, fosta angajată a radiodifuzorului și unul dintre membrii comitetului de grevă.
Acțiunea de la Compania de stat Teleradio-Moldova a fost organizată pe 26 februarie, exact în ziua în care, după mai multe proteste în centrul Capitalei, oamenii au decis să picheteze clădirea televiziunii pentru a cere abolirea cenzurii.
„Când noi, membrii comitetului de criză și angajații televiziunii ne-am adunat să dăm citire textului declarației, am aflat că din centrul orașului coloanele de oameni porniseră spre televiziune. Atunci, am ieșit pe scări afară, ca să-i întâmpinăm și să citim declarația la toată lumea”, își amintește Angela Aramă.
Istoricii afirmă că, în decursul primilor ani de independență și nu doar, intelectualitatea a știut mereu să-și apere drepturile prin proteste, care au încercat să fie „privatizate” de anumite interese sau forțe politice.
„Pe lângă protestele masive, au fost organizate multiple acțiuni pentru menținerea valorilor de integritate națională. N-au răbufnit în proteste masive, dar intelectualitatea a stat de gardă. Faptul că diferite partide politice au încercat, de fiecare dată, să monopolizeze diferite mișcări ale intelectualilor, este un fapt cert și el va continua și în viitor”, declară rectorul Universității de Stat din Moldova, Igor Șarov.
