De Adriana Agapii/ Chișinău / Moldova.ORG/ — Din dimineaţa zilei de 24 octombrie 2011capul Sfântului Andrei aşteaptă creştinii la Patriarhia Română din Bucureşti. După multe secole, Sfântul Apostol Andrei revine pe teritoriul României, într-o altă călătorie misionară.
În fiecare an, la data de 30 noiembrie, Biserica Ortodoxă îl prăznuieşte pe Sfântul Apostol Andrei, numit şi “cel dintâi chemat”, întrucât a răspuns primul chemării lui Iisus Hristos la apostolat. Pentru români, această sărbătoare creştină este importantă, Sfântul Andrei fiind apostolul care a încreştinat meleagurile noastre, fiind considerat patronul spiritual al românilor.
Tradiţia ne arată că Sf. Andrei a propovăduit triburilor tracodacice şi ale sciţilor, până la izvoarele Niprului, Nistrului şi apoi în localităţile Deltei Dunării, înfiinţând comunităţi la Histria, Tomis, Callatis, Odessus. În Valea Casmicei el şi-a făcut o peşteră, iar la Basarabi-Murfatlar s-au descoperit bisericuţe rupestre.
În urma cercetărilor sale, ziaristul grec George Alexandrou a constatat că, din uriaşul puzzle, reprezentat de teritoriul unde se presupune că ar fi ajuns Andrei în cele patru călătorii misionare ale sale, lipseşte o “secvenţă” de 20 de ani, cuprinsă între întoarcerea lui la Marea Neagra din Valaamo (Finlanda) până la plecarea spre Sinopae şi de acolo spre Patras, în Achaia, unde avea să fie martirizat. Aceasta lungă perioadă de timp, conform celor constatate de Alexandrou, Apostolul Andrei ar fi petrecut-o în Dobrogea de astăzi, unde îşi avea ‘”cartierul general” în Peştera de care tradiţia i-a legat numele. De aici, ar fi întreprins călătorii evanghelizatoare în restul Daciei, pe Dunăre, în sudul fluviului, pe malul Marii Negre, dincolo de Prut şi chiar în teritorii mai îndepărtate. După fiecare asemenea misiuni s-ar fi întors în peştera sa.
Această lungă rămânere a apostolului în Scytia Minor este explicată prin faptul ca s-ar fi “simţit foarte apropiat de daci deoarece erau monoteişti. Potrivit lui Flavius Josephus, preoţii locului erau ca esenienii: virgini, strict vegetarieni, ca asceţii din desert. Societatea dacă era foarte liberă, femeile aveau aceeaşi poziţie cu bărbaţii, spre deosebire de societatea greco-romană, dacii nu aveau sclavi. De fapt, erau unici în lume la acea vreme pentru că nu aveau sclavi. Potrivit tradiţiilor româneşti şi descoperirilor arheologice, dacii au devenit creştini datorită Sfântului Andrei însuşi, în primul secol. Este firesc să se fi simţit ca acasă în rândul clerului dac şi ca ei să-l fi acceptat rapid şi să fie convertiţi”, mai spune jurnalistul grec într-un interviu.
„De fapt, dacii credeau că religia pe care el a adus-o nu era numai mai bună decât a lor, ci ţi o continuare a vechii religii. Au privit religia nativă ca prevestitoare pentru creştinism. Douăzeci de ani înseamnă mult şi se înţelege de ce românii îşi amintesc de el mai mult decât de alte tradiţii”, mai spune cercetătorul grec.
Poate că are dreptate jurnalistul grec, poate aşa se explică de ce românul este atât de legat de Sfântul Andrei şi de tendinţa de a ne numi copiii cu numele său.
În aceste zile la Bucureşti, românii au ocazia de a demonstra ataşamentul lor faţă de acest sfânt, venind şi închinându-se la moaştele sale.
Însă capul Sfântului Andrei nu va sta doar la Bucureşti, ci va călători până la Sibiu de acolo la Alba Iulia şi numai dup aceea va pleca la Partas în Grecia.
Să ne fie de folos tuturor, Sfântul Andrei, şi mai ales românilor.
