Oare câte femei și fete din Moldova și-au petrecut Ziua Independenței încercând să afle dacă au fost făcute publice nuduri sau filmări intime cu ele? Câte își fac în minte o listă de băieți, bărbați care le-ar fi putut publica?
Vorbesc despre grupul organizat CarVertical, cu zeci de mii de utilizatori, unde bărbații publică poze și filmări intime ale femeilor, fără consimțământ. Fetele sunt judecate, rușinate, umilite, hărțuite. Unele ajung până la tentative de suicid. Iar administratorii fac bani din această „afacere”.
Citește mai multe aici: Autorii unui grup de Telegram din Moldova promovează revenge porn și fac bani din asta
Evident, există voci care dau vina pe fete. De ce au trimis poze? De ce au făcut filmări? Există și bărbați, și femei care au acest discurs. Mai ales părinți. Și îi înțeleg. E mai simplu să dai vina pe victimă. Dacă dai vina pe victimă, ai iluzia controlului. Ai senzația că ție sau prietenelor tale, fiicelor tale nu are cum să vi se întâmple asta, dacă respectați regulile. Pentru că există regula: băieții tot băieți, de la ei nu ne putem aștepta să se schimbe, deci trebuie ca noi, femeile, să fim atente.
Când le spuneți fiicelor, prietenelor voastre să nu poarte fustă scurtă sau să nu umble singure noaptea ca să nu fie violate, spuneți să fie violate altele. Pentru că nu vă așteptați ca bărbații să-și schimbe comportamentul și să nu mai existe hărțuire sau viol, dar să nu fie în situația asta femeia de care vă pasă vouă. Când le spuneți fetelor să nu trimită poze intime ca să nu ajungă publice, spuneți, uneori deschis, alteori indirect, că oricum vor fi femei care vor ajunge acolo. Și înțeleg, pare mai ușor să controlezi comportamentul tău sau al fiicei decât să schimbi societatea. Și într-un fel este.
Dar ce facem cu datele care arată că fetele și femeile sunt hărțuite și violate și dacă poartă haine largi sau rochie lungă sau hijab sau pijama sau chiar scutece? În situația grupului respectiv, ce facem cu pozele și filmările făcute pe ascuns? Ce facem cu pozele trimise în privat cu condiția că rămân private?
E ușor sa ne gândim că acei bărbați care au distribuit pozele sau care promovează grupul sunt niște psihopați, dobitoci, cele „câteva mere putrede”. E ușor pentru că așa putem să ne imaginăm că ei sunt problema, cei câțiva. Și eventual dăm vina pe educația lor, adică pe mamele care i-au educat, că ele sunt cele care se ocupă de asta de obicei. E mai ușor decât sa vedem problema sistemică.
Nu, nu sunt psihopați. Sunt bărbați, băieți obișnuiți, care simt ca au dreptul sa facă asta. Se simt legitimați. Care nu cred că e o problemă ca ei distribuie aceste materiale. Care vor femei cu care sa facă sex, eventual cât mai multe, dar dacă vor o relație, să le aștepte o mulțime de virgine din care să aleagă.
Bărbații care spuneți că voi nu sunteți așa, care intrați în grup de curiozitate, voi ce simțiți când sunteți acolo? Vă dați seama că sunteți complici? Că văzând ce se întâmplă acolo și tăcând despre asta, încurajați acest comportament? Știu că vă e frică să spuneți ceva pentru că ați putea fi respinși, ridiculizați de ceilalți. Dar unde e acel curaj bărbătesc?
Nu, nu vreau să demonizez bărbații. Vreau ca cei responsabili de grup să fie pedepsiți conform legii, vreau legi mai dure care să pedepsească acest comportament. Dar și mai mult vreau să fie nevoie de această lege cât mai rar posibil.
Situația asta ne arată cât de opresivă e societatea noastră pentru femei. Femeile sunt pedepsite că au un corp de care se bucură, că-și trăiesc sexualitatea, că au mai mulți parteneri de-a lungul vieții. Ăsta e un drept pentru care femeile au luptat de sute de ani, iar bărbații îl taxează. Aceeași bărbați care spun „aveți drepturi, ce nu vă mai ajunge?”
O societate care acuză femeile că-s prea „emoționale”, în timp ce bărbații își gestionează durerea de a fi respinși prin pornografie de răzbunare. Probabil ei m-ar contrazice, care durere? Și nu știu dacă le e rușine să recunoască, le e frică de durere că nu știu ce să facă cu ea sau sunt atât de deconectați de emoțiile lor, încât nici nu o simt. O societate în care bărbații sunt considerați sexul puternic, care ține cu dinții de „energie masculină”, dar despre sănătatea și bunăstarea mintală a bărbaților abia de se vorbește. Abia de vorbesc ei despre asta.
Mi-aș dori mai multe spații pentru bărbați în care să poată să vorbească despre respingere, despre durere fără rușine, fără frică. Dar băieții caută aceste spații și găsesc „influenceri” care le zic că e ok să se răzbune pe „curve”. Tați absenți, la care nici nu se gândesc să apeleze pentru că nu au format o relație care să le permită asta. Dimpotrivă, mulți au auzit de la tații lor despre cum femeile sunt curve și să se ferească de „din astea” sau doar să se distreze cu ele.
Atunci când spuneți că nu toți bărbații sunt așa la ce vă referiți? Cum să-i identificăm pe cei „așa”? Nu, nu-mi doresc să demonizez bărbații, nici să-i dominăm, să fim mai presus decât ei. Îmi doresc ca eu și toate femeile atrase de bărbați din Moldova (și din lume) să putem intra în relații fără sa ne fie frică că partenerul o sa ne posteze pe undeva. Că o să ne filmeze, fotografieze fără consimțământ. Că dacă ne despărțim, o să rămână respectuos și o să respecte confidențialitatea. O relație în care ambii parteneri să se poată bucura de erotism, de viața sexuală fără judecată, fără frică. În care nimeni sa nu fie judecat pentru numărul de parteneri/partenere din trecut. Să nu ne fie rușine nici de prea mulți, nici de prea puțini. În care potențialul partener să nu se uite la femei care ajung acolo fără consimțământul lor. Tot abuz e.
Astfel de relații nu pot să existe fără încredere, fără respect reciproc. Știu că e greu să respectăm consimțământul. Să spunem da, să spunem nu, să auzim un nu. Știu. Dar nu putem să ajungem acolo fără să exersăm. Și o să doară. Nu are cum să nu doară respingerea, dar putem supraviețui.
Știu că ce propun pare utopic. Că e greu pentru că ia mult timp și eforturi și efectele s-ar vedea peste ani. N-am o soluție magică și cred că dacă cineva zice că o are, minte. Poate are o soluție magică să mai evităm disconfortul, să găsim țapi ispășitori. Dar suntem prea buni la asta, nu doar noi ci și celelalte țări: de vină pentru sărăcie sau problemele unei societăți e o etnie sau imigranții sau vestul sau estul sau internetul sau…
Dăm vina pe cei câțiva bărbați care hărțuiesc, abuzează – dar sunt zeci, poate sute de mii de fapt. Nu știm să respectăm consimțământul, nici nu știm ce e consimțământul pe bune de fapt. Iar dacă vedem așa problema, la nivel sistemic, ne copleșește neputința.
Totuși, pe lângă neputință mai e ceva: furie. Văd furie la femeile care vorbesc public despre asta. Și e timpul să fim furioase. Furia e un motor spre schimbare. Furioase pe un sistem, o societate care consideră că e normal că dacă ești într-o relație cu o femeie, ești stăpân pe ea, pe imaginea ei. Că e normal să știi câți parteneri a avut până la tine. Că e normal să fie taxate cele care nu respectă regulile patriarhatului.
Ce facem în continuare? Vorbim. Vorbim cu alte femei și fete, cu bărbații din viața noastră. Haideți să vorbim pe rețele sociale. În presă. În familie. Despre ce simțim. Despre cum acest abuz trebuie să înceteze. Despre cum trebuie să respectăm consimțământul. Despre limite și spațiu personal. Știu că fetele aud de la părinți să fie atente. Haideți să vorbim cu băieții să nu comită abuzuri. Să învețe să-și exprime și gestioneze emoțiile.
Iar dacă cunoaștem persoane care au trecut prin astfel de situații, le spunem că nu e vina lor. Probabil unele nu o să vă creadă, nu de la început. Poate nici voi nu credeți asta până la capăt, doar am fost educate să fim fete cuminți. Dar vorbind, ajungem să deconstruim în noi aceste credințe. Să nu mai credem că merităm să ni se întâmple asta.
