De ce Sovietul Suprem de la Tiraspol este mutat la Bender/OPINIE Semnificațiile deciziei din 16 mai a „Sovietului de Stat” privind mutarea Sovietului Suprem de la Tiraspol la Bender.
Festivalul Filmului European la Chişinău şi Tiraspol Festivalul Filmului European se va desfăşura în acest an, în premieră, la Chişinău şi Tiraspol. Timp de o săptămână, vor fi rulate cele mai bune pelicule europene.
Acordul din 1992, respectat doar pe hârtie/ REPORTAJ VIDEO După cinci luni de război la Nistru, la 21 iulie 1992 președintele Republicii Moldova, Mircea Snegur și președintele Federației Ruse, Boris Elțin, au semnat Acordul cu privire la principiile aplanării pașnice a conflictului armat din regiunea nistreană.
Șevciuk: Oamenii din Transnistria nu doresc reintegrarea în Republica Moldova Liderul regiunii separatiste din stânga Nistrului, Evghenii Șevciuk, a declarat în cadrul unui interviu că locul Transnistriei este în Uniunea Euroasiatică. Asta în timpo ce oficialii de la Chișinău discută despre o reîntregire a Republicii Moldova.
Vicepremierul Rusiei, Dmitri Rogozin, n-a venit cu “mâna goală” la Tiraspol Vicpremierul Federaţiei Ruse, Dmitri Rogozin, care deţine totodată şi funcţia de reprezentant special al Kremlinului la Tiraspol, a venit la Tiraspol ieri, 9 mai, cu mai multe promisiuni pentru administraţia separatistă.
Şeful KGB-ului de la Tiraspol a dispărut Șeful serviciilor de securitate, Vladislav Finaghin, nu a demisionat. Acesta a dispărut, scrie portalul dniester.ru.
La est de Nistru: Şeful KGB-ului de la Tiraspol a demisionat Şeful serviciilor de securitate de la Tiraspol, Vladislav Finaghin a demisionat, informează lenta.ru. Potrivit sursei, informaţia a fost confirmată și de Agenţia „Tiras”, cu referire la surse din cadrul serviciilor speciale din regiune.
Tiraspolul suplimentează punctele de acces în regiune pentru sărbătorile pascale De sărbători, Tiraspolul va deschide suplimentar 9 puncte de acces în regiune. O dispoziţie în acest sens a fost semnată de liderul separatist, Evgheni Şevciuk, şi vizează perioada 4-6 mai şi 11-13 mai, scrie Agenţia IPN.
Incidentul de la Varnița: când Guvernul este incompetent și laș/ OPINIE Câteva concluzii cu privire la incidentul de la Varnița, din noaptea de 26/27.04.2013.
Ești student/ă? Vino să-l cunoști pe Ex-Lead Designer Netflix și să afli cum te poți angaja în industriile creative
Bagaj pregătit? Destinația: Tbilisi! Achită-ți cumpărăturile cu cardurile Visa de la maib și câștigă o călătorie de neuitat
Nova Poshta a livrat în Moldova un număr record de colete datorită colaborării cu cele mai mari marketplace-uri mondiale
Maibank meetup 3.0 – evenimentul care aduce utilizatorii mai aproape de maibank. Participă la meetup și oferă feedback dezvoltatorilor aplicației