Cu certitudine, oamenii de la Corjeuţi, Briceni, se pot mândri că sunt mari crescători de cartofi. Dar, există şi lucruri care le pătează imaginea. Stânca Ţiglău, monument protejat de stat, este în continuare supusă distrugerilor conştiente. Azi, ca şi acum câțiva ani, la Stânca Țiglău tabloul este unul destul de sinistru – o perlă devastată cu nemiluita ziua în amiaza mare. Perlă a patrimoniului natural, monumentul de seamă al Corjeuților, este în continuare victima nepăsări administraţiei şi târnăcoapelor profitorilor de piatră milenară.