„Queers for Palestine” – astfel de pancarte au putut fi văzute la Chișinău în 2024, în cadrul Marșului Feminist pe 8 martie și al Marșului Pride pe 16 iunie. Asta pe lângă mesajele de bază, obișnuite, din fiecare an.
Mesajele de susținere a Palestinei au trezit întrebări și nedumeriri în mediul activist, dar și printre internauți. Am încercat să aflăm ce au activiștii de la noi cu Palestina și cum se schimbă în Moldova felul în care se protestează.
„Queers for Palestine” și în Moldova?
Constanța Dohotaru, activistă, directoare de programe „Laolaltă”, spune că pentru ea a fost important să iasă cu mesaje pro-Palestina la ambele marșuri.
„Pentru o mare parte din comunitatea queer ceea ce se întâmplă în Gaza este o crimă și trebuie să vorbim despre asta. Nu putem tăcea, pentru că victimele, palestinienii, au nevoie de suportul nostru. Fix așa cum are nevoie și Ucraina”, punctează activista.
Rafael Raețchi, activist, membru al comunității queer și unul dintre cei care au ieșit la ambele marșuri cu mesaje pro-Palestina, spune că în Moldova nu avem o mișcare „Queers for Palestine” propriu-zisă. În schimb, există grupuri de activiști solidari cu cauza palestiniană, printre care platforma Moldova pentru Palestina.
„Niciodată nu ne-am numit Queers for Palestine și nu a existat o lansare oficială. Când s-au plâns oamenii că am venit [la Marșul Feminist], atunci ni s-a atribuit denumirea aceasta, pentru că aveam o pancartă cu Queers for Palestine. Atunci a fost prima oară când eu am ieșit în suportul Palestinei în Republica Moldova”, explică activistul.
Queers for Palestina este denumirea unei mișcări din comunitatea LGBTQ+, prezentă în multe țări de pe glob, care își manifestă deschis suportul pentru Palestina, condamnând genocidul din fâșia Gaza.
Constanța a mers la Marșul Feminist cu steagul palestinian și o pancartă pentru femeile din Palestina. „Nu putem fi libere și în siguranță, pentru că nu toate femeile din lume sunt libere și în siguranță. Nedreptățile oriunde în lume ne afectează pe noi toți”, crede ea.
Împotriva pink-washingului
Rafael spune că solidaritatea unor persoane LGBTQ+ față de cauza palestiniană ține și de pink-washing, tehnică pe care Israelul ar folosi-o în acest conflict.
Pink-washingul se referă la practica de a promova activ presupusul sprijin pentru drepturile persoanelor LGBTQ+, adesea pentru a obține profit sau a distrage atenția de la anumite acțiuni nocive.
„Israelul a folosit pinkwashing-ul ca tactică de propagandă pentru a-și spăla crimele și imaginea publică, pentru a se lăuda câte drepturi au pentru comunitatea queer în comparație cu Palestina”, crede acesta. „Comunitatea queer refuză să accepte aceste crime doar pentru că Israelul are o campanie de marketing care spune «Veniți la Pride Month în Tel Aviv». Aproape 40.000 de palestinieni au murit. Cum să nu susții o cauză și o țară care trece prin așa ceva?”, explică acesta.
Queers for Palestine = pui pentru KFC?
Și la nivel internațional, dar și la noi, există voci care spun că susținerea unui stat homofob de către membrii comunității LGBTQ este absurdă. Rafael Raețchi consideră expirate argumentele de tipul „pui pentru KFC” – luarea în derâdere a unui grup pentru că susține o comunitate care i-ar persecuta.
Ca persoană non-binară, înțelege că, probabil, nu s-ar simți în siguranță în Palestina. „Dar eu nu lupt pentru că ei n-ar fi o populație homofobă. Un copil rămas fără mâini după bombardamentele israeliene nu cred că va fi foarte preocupat să se asigure că nu-i homofob”, completează activistul.
Și Constanța crede că una nu anulează pe alta. „Noi susținem un stat musulman, arab, la fel cum am susține un stat creștin, ortodox, în care oamenii sunt supuși genocidului. Bombele nu cad selectiv în Gaza, ele cad inclusiv pe persoane queer. Faptul că în Palestina nu sunt respectate drepturile persoanelor LGBT nu este o scuză că ei pot fi omorâți. Mai întâi palestinienii trebuie să se elibereze de sistemul apartheid care îi oprimă și apoi se vor lămuri cu lupta de egalitate de gen și libertatea persoanelor LGBT.” Totodată, activista ține să menționeze că nu susține conducerea Hamas sau atacurile teroriste.
Ce spun organizatorii?
„Nu mesajele erau problema, dar drapelele, și lucrul ăsta cumva a divizat co-organizatorii”, spune Alina Andronache, activistă și co-organizatoarea marșului feminist. „Pentru că în mod tradițional noi nu ieșim cu steaguri la marșul feminist – nici al Moldovei, nici al UE, cu excepția când a fost marșul dedicat împotriva războiului din Ucraina.”
Ea mai spune că s-a discutat despre prezența mesajelor pro-Palestina și la etapa de organizare. Solidaritatea pentru victimele din Palestina a fost exprimată atunci unanim, iar Alina crede că mesajele de susținere pentru victime sunt necesare. „Suntem alături de victimele din Palestina. Dar afișarea unui drapel se asociază cu susținerea unui stat și nu toți au fost de acord cu asta”, explică ea.
Deși nu s-a ajuns la un compromis și unii activiști au ieșit cu simbolistica Palestinei, Alina nu crede că mesajul de bază a fost distorsionat. „Noi ne-am atins scopul – să avem un subiect vizibil, să avem foarte multă lume alături. Sincer, eu n-am avut nimic împotriva să merg chiar în față, alături de aceste mesaje și steaguri. Asta arată nivelul nostru de libertate și acceptare a diversității umane”, adaugă Alina Andronache.
Nu a participat la marș din cauza steagului Palestinei
Nu toți membrii comunității LGBTQ din Moldova susțin mișcarea Queers for Palestine. Angelica Frolov, directoarea Centrului de Informații Genderdoc-M, a făcut o postare post-eveniment în care a vorbit despre motivele care au făcut-o să nu vină la marșul feminist.
„Vorbesc doar din numele meu, nu din numele organizației. Sunt absolut ok cu mesajele care vin în suportul oricăror victime. Dar când se vine cu «Queers for Palestine», cu steagul, cu mesajul «De la râu până la mare», nu pot să mă asociez cu ele. În primul rând, pentru că legile din Palestina sunt homofobe, dar și pentru că eu percep asta ca pe un mesaj antisemit”, declară activista. „Le respect acest drept, este libertatea lor de opinie și de exprimare. Dar eu am viziunile și pozițiile mele”, completează ea, adăugând că nu s-ar asocia cu steagul niciunei alte țări în care persoanele queer sunt persecutate.
Ulterior, la Marșul Pride din iunie s-a luat în premieră decizia ca participanții să se grupeze în coloane, pentru ca fiecare să se solidarizeze cu mesajul dorit. „Cred că a fost o decizie destul de înțeleaptă. Ca să nu se întâmple că nu ajungem la un numitor comun și încercăm să ne cenzurăm unii pe alții.”
Unii activiștii cu mesaje pro-Palestina la marșul Pride consideră, însă, că organizarea în coloane le-a limitat dreptul la protest pașnic.
Marșul, un loc pentru multe mesaje
Andrei Lutenco, activist, director de programe la Centrul de Politici și Reforme, spune că la proteste sunt binevenite o multitudine de poziții și mesaje. „La niciun marș nu o să se vorbească despre o singură problemă.”
Vizavi de mesajele pro-Palestina, acesta declară că asemenea subiecte sensibile pe agenda zilei nu pot trece pe alături. „Când au loc încălcări foarte grave asupra drepturilor omului, noi, ca activiști, trebuie să vorbim despre asta. Să spui că așa un subiect nu-și are loc într-un protest esențialmente politic și legat de drepturile omului nu mi se pare serios.”
El punctează că marșurile nu aparțin organizatorilor, ci sunt o platformă deschisă. „Cum filtrăm mesajele înainte de protest? Cum balansăm numărul de mesaje? Astea sunt probleme majore, care pun foarte multe întrebări despre libertatea de exprimare, despre cenzură și autocenzură.”
Se schimbă cultura protestului în Moldova?
Angelica Frolov adaugă că e normal pentru o comunitate mare ca LGBT să aibă poziții diferite. „De fapt, suntem mai multe comunități. Și a venit timpul să nu mai punem toate persoanele LGBT în aceeași oală, pentru că noi nu avem asemenea așteptări de la persoanele heterosexuale.”
Și Lutenco crede că aceste diferențe sunt un proces natural și nu reprezintă o scindare a societății civile. El se arată optimist despre felul în care se protestează în Moldova. „Internetul îți dă o portavoce puternică ca să ajungi la alții. Noi avem o cultură a protestului destul de bine pusă la punct și cred că lucrurile vor deveni doar mai bune.”
Oamenii sunt mai conștienți despre dreptul lor de a protesta. E inevitabil să apară diferențe de opinie la orice subiect și eu văd asta ca pe o oportunitate de a ne uni după ce am depășit diferențele astea.
