Descoperirea şi uciderea lui Osama bin Laden a fost posibilă, conform jurnalistului de investigaţie Bob Woodward, de la Washington Post, datorită unei convorbiri telefonice.
Abu Ahmed al-Kuwaiti, pseudonim dat curierului lui Osama, a primit un telefon de la un prieten şi convorbirea lor a fost înregistrată de CIA, totul întâmplându-se anul trecut.
"Unde ai fost? Ce se întâmplă? Unde eşti acum?", l-ar fi întrebat prietenul pe curier.
"Sunt cu oamenii cu care am fost şi înainte", a răspuns al-Kuwaiti, lucru din care agenţii CIA au înţeles că acesta se afla alături de liderul extremist Osama bin Laden.
După o scurtă pauză, semn că a înteles mesajul, amicul i-a urat: “Allah să te ajute”.
Se pare că această conversaţie a fost punctul de declanşare a operaţiunii care a dus la uciderea teroristului cel mai căutat din lume.