China a devenit al cincilea exportator de arme din lume, cu 5% din comerţul mondial în acest sector, surclasând astfel Marea Britanie, potrivit unui raport publicat de Institutul Internaţional de Cercetare pentru Pace (SIPRI) din Stockholm, relatează AFP citată de Agerpres.
Pentru prima dată din 1950, Marea Britanie nu mai figurează printre primele cinci locuri mondiale, potrivit acestui institut.
Exporturile chineze de armament au crescut cu 162% în perioada 2008-2012, faţă de precedenţii cinci ani, 55% dintre ele mergând în Pakistan. "Ascensiunea Chinei a fost determinată, în principal, de achiziţii importante de arme din Pakistan", a declarat într-un comunicat Paul Holtom, director de cercetare la SIPRI.
"Un anumit număr de contracte recente indică faptul că China a devenit un furnizor semnificativ pentru un număr în creştere de state importante", potrivit expertului citat.
Cel mai mare importator de armament chinez rămâne Pakistanul, urmat de Myanmar şi Bangladesh, precum şi Venezuela.
Comerţul mondial de arme a crescut cu 17% în perioada 2008-2012, faţă de precedenţii cinci ani, potrivit raportului, care adaugă că SUA şi Rusia au rămas principalii exportatori, cu 30% şi, respectiv, 26% din piaţă, urmate de Germania şi Franţa.