Aproape 10 milioane de liceeni au început luni în China examenele cruciale pentru admiterea la universităţi într-o atmosferă de înaltă securitate, după atacurile ucigaşe împotriva mai multor şcoli din ţara asiatică, relatează AFP şi Xinhua.
Poliţişti, gardieni şi voluntari patrulează în jurul centrelor de examinare, iar la unele dintre ele au fost instalate pentru aceste două zile de testări chiar şi detectoare de metale.
Instituţiile şcolare şi universităţile şi-au întărit măsurile de securitate în ultimele săptămâni, după o serie de agresiuni soldate cu 17 morţi, din care 15 copii, şi cu numeroşi răniţi.
Aproape 9,6 milioane de tineri s-au înscris anul acesta pentru ‘gaokao’, concursul pentru accederea la învăţământul superior ce nu oferă decât aproape 6,6 milioane de locuri.
Competiţia extremă a condus la numeroase tentative de fraudă cu mijloace din ce în ce mai sofisticate, fenomen ce a determinat autorităţile să se echipeze în consecinţă: camere de supraveghere cu circuit închis, aparatură de bruiere a telefoanelor mobile şi a altor tipuri de transmiţătoare fără fir etc., potrivit Xinhua.
Xinhua a precizat că 64 de persoane au fost arestate, fiind inculpate pentru vinderea de aparate de trişat de înaltă tehnologie şi că poliţia a confiscat mii de asemenea dispozitive electronice.