Chirtoacă – cu Opelul spre astre!

Chişinău / Moldova.ORG/ — Credeţi sau nu în astrologie sau numerologie, dar să vedeţi că există un şir de coincidenţe. De exemplu, actualul Primar general de Chişinău, Dorin Chirtoacă, vede o legătură stânsă între numerele de înmatriculare a maşinii proprii cu activitatea sa de Primar şi cu actuala campanie electorală. Acesta are un automobil de marcă Opel Astra cu numerele de înmatriculare CJC 442.

Chirtoacă vede o legătură directă dintre numărul de înmatriculare a maşinii personale cu diferenţa de voturi din turul II de scrutin, în urma căreia a obţinut un nou mandat de Primar general al municipiului Chişinău. Într-un final, diferenţa dintre principalii contracandidaţi a fost de 4422 de voturi. “Exact cum este numărul meu de la maşină” , a ţinut să specifice Dorin Chirtoacă în cadrul unei emisiuni de dezbateri.

Anterior, edilul capitalei menţiona că literel JC de la numărul de înmatriculare a maşinii sale l-ar caracteriza într-o măsură oarecare. „Am o maşină Opel Astra, CJC 442. Când am descifrat, mi-a ieşit: Chişinău, Jos Comuniştii, 4 ani în biroul 42, iar biroul 42 e cel al Primarului general”,a menţionat el în cadrul unui interviu.

Dorin Chirtoacă susţine că pentru el contează foarte mult raportul preţ – calitate şi consumul de combustibil, dar mai puţin, marca maşinii. „Primar sunt din 2007, dar maşina o am din 2003, am adus-o eu din Germania, am dat pe ea 700 de euro, iar până acasă m-a costat 1,5 mii. Am trecut prin şapte campanii electorale cu ea. Am reparat-o de câteva ori şi iar mi-i drag de ea cum mi-era de la început. Pe de altă parte am şi maşină de serviciu, de care, nu vă supăraţi, mai dă Doamne la toată lumea. Toyota Camry, cu motor de 3,5 litri, cumpărată pe timpul lui Iordan. Plus că mai este şi un BMW 740, cu televizor şi toate opţiunile”, relatează acesta.

Din cele menţionate mai sus, lui Chirtoacă îi place maşina personală pentru că, probabil, îi aduce mai mult noroc decât cele de serviciu. Domnule Chitoacă, oferiţi maşinile de serviciu oponenţilor politici care îi consideraţi temporari în viaţa politică din Republica Moldova pentru ca să dispară şi aceştia precum au dispărut şi foştii pasageri ai celor de serviciu: Veaceslav Iordan – Toyota Camry şi Vasile Ursu – BMW 740. Domnule Chirtoacă, reparaţi-vă automobilul personal pentru că va vrem peste patru ani şi în fruntea statului!
 

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.