De Constantin Tănase
Vizita preşedintelui Traian Băsescu la Chişinău ne-a demonstrat încă o dată că eticheta de „antiromân” utilizată de noi, ziariştii, la adresa unor conaţionali de-ai noştri este un clişeu de limbaj răsuflat. Există, desigur, în RM cetăţeni cu viziuni antiromâneşti, dar şi mulţi din aceştia sunt români. Şi-apoi, de ce nu observăm că sunt şi în România cetăţeni care nu ne înghit pe noi, basarabenii?
Dacă basarabenii sunt români, apoi românii de dincolo de Prut, care nu ne prea iubesc pentru că am fi „ruşi” si „bolşevici”, cine sunt? Nu tot antiromâni? Dar să nu mai lungim vorba: faptul că şi de o parte, şi de alta a Prutului există antiromâni nu este oare încă o dovadă concludentă că suntem un singur popor? Că suntem români şi punctum?
Antiromâni basarabeni, dincolo de Prut, nu sunt (numai) unii oameni simpli, ci şi o parte a elitelor politice şi a presei. Unele publicaţii de la Bucureşti, de exemplu, nu au găsit să scrie altceva despre vizita lui Traian Băsescu la Chişinău decât faptul că a confundat Cahulul cu Cabulul şi că a scăpat o lacrimă la mormântul lui Grigore Vieru… Citez: „Nu e pentru prima oară când preşedintele are astfel de manifestări emoţionale. De la mult comentata scenă din 2004, când a plâns pe umărul lui Theodor Stolojan, Băsescu a recidivat la retragerea trupelor române din Irak sau la vizita la Muzeul Holocaustului din Washington. Manifestările sale au fost comentate şi de deputatul PSD Viorel Hrebenciuc, care susţinea că şeful statului plânge foarte des pentru că are probleme cu tiroida”.
Nu ştiu dacă Băsescu o fi având vreo problemă cu glanda tiroidă, dar sunt convins că unii intelectuali, politicieni şi ziarişti de la Bucureşti au probleme serioase cu obrazul şi bunul-simţ istoric. Afirm aceasta gândindu-mă şi la alt mare cotidian bucureştean, care nu a găsit altceva să plaseze pe forum decât opinia unei românce indignate că România a decis să cheltuiască tocmai 100 milioane de euro cu basarabenii ăştia care n-au vrut în 1991 să se unească cu Ţara. Iaca na – Ţara tare a vrut, iar Basarabia – nu…
Actuala vizită lui Traian Băsescu la Chişinău e ceva deosebit şi nu se compară cu alte vizite ale şefului statului român în RM. Premierul Vlad Filat a remarcat cu subtilitate unicitatea acestei vizite: „Cred că aţi fost întâlnit pentru prima dată aşa cum se cuvine”. Filat, care ştie a găsi cuvântul potrivit situaţiei, a pus, fireşte, şi ceva… subtext în respectiva remarcă, ce ar putea fi „tradusă” astfel: este pentru prima dată când preşedintele Băsescu vine la Chişinău aşa cum se cuvine. Şi pe bună dreptate, de data aceasta Băsescu nu a venit în excursie într-o ţară exotică şi ciudată pre nume Moldova, ci însoţit de o delegaţie reprezentativă, cu un pachet de acţiuni serioase. Prin această vizită preşedintele român a dat un impuls calitativ nou relaţiilor dintre cele două state româneşti.
O dovadă în acest sens e şi faptul că de data aceasta Traian Băsescu nu a pedalat pe chestiuni identitare, sensibile pentru unii moldoveni. Totodată, nu a ezitat să reitereze, pe un ton categoric, că „nu va semna niciodată un tratat care să redefinească frontiera dintre România şi RM”. Declaraţia lui Băsescu nu va rămâne fără comentarii din partea Moscovei şi a coloanei a cincea a Rusiei în RM. PCRM-ul lui Voronin s-a şi declarat “dezamăgit şi chiar indignat de lipsa poziţiei oficiale a Guvernului RM în legătură cu recentele declaraţii antimoldoveneşti ale oficialilor romani”. Este, aşadar, de aşteptat ca după această vizită relaţiile actualei Puteri de la Chişinău cu Moscova să se complice, fapt ce va solicita de la conducerea RM abilitate, caracter şi verticalitate. Dacă ne gândim că Băsescu are la Bucureşti „ruşii” lui, trebuie să spunem că această vizită a fost şi pentru Băsescu, şi pentru Ghimpu şi Filat o manifestare de curaj politic.
După două decenii de tatonări reciproce, suspiciuni şi prudenţă exagerată, ambalate caraghios în bâlbâieli patriotice şi sentimentale protocolare, în sfârşit, zarurile au fost aruncate şi Traian Băsescu a trecut Rubiconul. După această vizită la Chişinău, relaţiile RM cu România (dar şi cu Rusia) nu mai pot fi cele care au fost până acum. Indiferent şi de ce va (mai) zice de aici în acolo şi bătrâna Europă…
