Moldova.ORG – Jurnaliştilor li s-au închis uşile în nas şi li s-a interzis accesul în sala în care aveau loc dezbateri despre problemele libertăţii de expresie în ţările din bazinul Mării Negre. Un seminar la această temă, organizat de Comisia Europeană sub egida preşedinţiei slovene a UE şi a Ministerului Afacerilor Externe şi Integrării Europene din R.Moldova a avut loc, la 20 mai 2008, la Chişinău.
Reprezentanţii mass-media au putut afla despre subiectele ce se discutau, doar la prânz, în cadrul unei conferinţe de presă. Adjunctul ministrului moldovean de Externe, Valeriu Ostalep, în calitate de „gazdă”, s-a justificat în faţa jurnaliştilor, spunând că presa nu a avut acces la dezbateri, deoarece în cadrul grupurilor de lucru "au avut loc schimburi de păreri neoficiale". Reamintim că, la inaugurarea lucrărilor seminarului ministrul de Externe, Andrei Stratan, spunea că „asigurarea accesului neîngrădit, nebirocratizat la informaţii şi libertatea mass-media se numără printre obiectivele de bază ale R. Moldova în procesul de integrare europeană”.
În cadrul conferinţei de presă, la care au avut acces şi jurnaliştii „incomozi”, consilierul principal pentru politica europeană de vecinătate a directorului general pentru relaţiile externe din cadrul Comisiei Europene, Janos Hermana a declarat că nu este posibil ca o societate să acceadă la democraţie fără libertatea de exprimare şi libertatea de opinie. Potrivit oficialului european, „R. Moldova se confruntă cu o serie de probleme ce ţin de accesul la informaţia de interes public. Există presiune politică, discriminare, dezinformare intenţionată şi alte aspecte care se referă la drepturile omului consfinţite de Constituţie şi de Convenţiile europene”.
La rândul său, Riina Kionka, reprezentant al lui Javier Solana, Înalt Reprezentant al UE pentru Politica Externă şi Securitate a spus că, în prezent, situaţia din R. Molodva este similară cu cea din ţările baltice, din anii ’90 ai secolului trecut, când drepturile omului erau grav încălcate. Riina Kionka este de părere că, dacă legile naţionale nu sunt respectate şi nu sunt aplicate, atunci jurnaliştii trebuie să apeleze la legislaţia şi Convenţiile europene, universal valabile, care au fost adoptate de R. Moldova. În context, oficialul european a subliniat faptul că R. Moldova şi-a asumat mai multe angajamente faţă de UE.
Prezent la respectiva conferinţă de presă, preşedintele Uniunii Jurnaliştilor din R. Moldova (UJM), Valeriu Saharneanu a opinat că prin prisma unor astfel de seminare comunitatea europeană poate cunoaşte situaţia reală a presei din R.Moldova. Saharneanu a mai spus că a prezentat oficialilor europeni un raport-rechizitoriu – „Jurnaliştii acuză!” – în care sunt enumerate toate fărădelegile puterii comuniste împotriva presei independente din anii 2001-2008 ( documentul a fost facut public chiar în ziua în care au fost lansate lucrările seminarului despre care vorbim – n.r.). Preşedintele UJM a precizat că oficialii europeni au solicitat traducerea in engleză a rechizitoriului. „Vrem ca şi în UE să se cunoască despre situaţia reală a presei din R. Moldova, dar, mai ales, să se ştie despre intenţia guvernării de la Chişinău de a controla şi de a intimida mass-media independentă din R. Moldova", a adăugat Valeriu Saharneanu.
Şeful Delegaţiei Comisiei Europene la Chişinău, Cesare de Montis, a declarat la conferinţa de presă că la eveniment a fost discutată starea de lucruri din bazinul Mării Negre, în general, şi mai puţin situaţia presei din R. Moldova. Cesare de Montis a mai spus că organizaţia pe care o reprezintă "monitorizează şi face publică, în rapoartele anuale, poziţia sa în problemele drepturilor omului. Este adevărat că autorităţile moldovene ar trebui să respecte mai mult drepturile omului, dar nu se poate spune că există vreo ţară unde aceste drepturi se respectă integral", a conchis şeful Delegaţiei Comisiei Europene la Chişinău. – Moldova.ORG