Chişinăul se pregăteşte de cea de-a VI-a ediţie a Congresului Diasporei

În perioada 11 – 13 octombrie, la Chișinău se va desfășura cel de-al V-lea Congres al Diasporei Republicii Moldova. Evenimentul este organizat de Guvernul Republicii Moldova cu sprijinul Organizației Internaționale pentru Migrație (OIM).

La ediția din acest an vor participa peste 100 de delegați – lideri ai asociațiilor și comunităților diasporei noastre din peste 30 de țări ale lumii.

Spre deosebire de edițiile precedente, la pregătirea Congresului din acest an s-au implicat activ o serie de reprezentanți ai diasporei din Canada, Italia, Marea Britanie, SUA, Franța, Norvegia, Portugalia, anunță Ala Mîndîcanu, președintele Comunității Moldovenilor din Quebec.

„Sperăm cu toţii ca temele abordate în acest an vor fi de un interes major nu doar pentru noi, cei din diaspora, ci şi pentru întreaga societate din Republica Moldova. Suntem convinşi ca Forul diasporei – 2012 va înregistra un salt calitativ evident şi ca diaspora va pleca de la eveniment mai consolidată şi mai concentrată asupra realizării unui obiectiv major pentru cetăţenii moldoveni, oriunde s-ar afla ei: integrarea cât mai grabnică a Republicii Moldova în marea familie europeană”, a declarat reprezentantul diasporei din Franţa, Dorin Duşciac.

Congresul Diasporei se va desfăşura în incinta Palatului Republicii din Chişinău.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.