Vineri, mai bine de trei ore, membrii CEC au polemizat pe marginea contestaţiilor PCRM, care a cerut ca principalii oponenţi – AMN, PL, PLDM şi PD – să fie sancţionaţi şi să fie supuşi unor controale riguroase „pentru că nu-şi declară toate cheltuielile”.
Amintim că PCRM a invocat faptul că aceste partide au plasat publicitate în ziarele TIMPUL, „Jurnal de Chişinău”, „Observatorul de Nord”, „Moldavskie Vedomosti” ş.a., dar că nu şi-a declarat intenţionat aceste cheltuieli.
Deşi iniţial toate proiectele cereau respingerea contestaţiilor ca nefondate, discuţiile s-au lungit şi au dus la împărţirea membrilor pe criterii politice. Membrii CEC delegaţi de cele două partide ale coaliţie comunist-pepecediste au cerut ca formaţiunile politice să prezinte în avans facturile cu publicitatea electorală plasată în ziare. Majoritatea reprezentanţilor partidelor au spus că este imposibil acest lucru. Degeaba le-au explicat ei că există contracte încheiate între instituţiile media şi partide, în ceea ce priveşte reclama, dar că facturile le primesc abia după ce apare articolul în ziar. Totodată, alţi trei membri CEC, propuşi în organul electoral de AMN şi PD, s-au opus „sancţionării”, aşa cum au cerut comuniştii. „Noi de mult ştim cum o să fie votul. Daţi să punem la vot”, a îndemnat comunistul Valentin Vizant. „În lege nu e precizată expres obligaţia de a achita în avans. Nu putem să sancţionăm concurentul, pentru că nu există vreo încălcare”, au spus Marcel Gafton, Mihai Buşuleac şi Nicolae Gârbu. În cele din urmă, alături de cei trei, a votat şi preşedintele CEC, Eugen Ştirbu (şi el propus de PD). Cu patru voturi din nouă, contestaţia împotriva AMN a fost amânată pentru şedinţa viitoare. La celelalte partide s-a mers pe varianta de compromis. CEC a constat că încălcarea s-a produs, a atenţionat partidele să respecte aceste prevederi şi a respins contestaţia comuniştilor. „Drugoi kompot!”, a exclamat bucuros Iurie Ciocan, secretarul CEC.
CEC a respins alte şase contestaţii ale AMN şi PD, care erau împotriva PCRM şi a posturilor de televiziune NIT, N4 şi „Moldova 1”. Potrivit CEC, faptul că aceste televiziuni îi dau generos seară de seară pe concurenţii electorali comunişti, care în unele cazuri îşi atacă oponenţii, nu reprezintă nicio încălcare a legislaţiei electorale.