Numele judecătorului Nicolae Clima a intrat în vizorul opiniei publice în ultimele luni. Dacă la sfârșitul lunii martie au fost amplasate mai multe afișe în capitală care îl prezentau drept unul dintre cei mai corupți judecători, acum mai mulți colegi de-ai săi vin cu declarații, menționând că Clima i-a trădat, uitând de ei după ce au fost nevoiți să îndeplinească indicațiile sale.
Referindu-se la evenimentele care au avut loc pe 7-8 aprilie 2009 la Chișinău, atunci când Clima era președinte al Consiliului Superior al Magistraturii, colegul său Gheorghe Balan spune că Clima a dat indicații contrar procedurii judiciare „să se desfăşoare şedinţele de judecată la poliţie, expunându-şi astfel colegii judecători”. „Iar când s-a pus problema să răspundă cei vinovaţi pentru aceste încălcări, a făcut pe mortul în păpuşoi”, adaugă Balan.
Potrivit lui Balan, problema judecătorilor concediaţi pentru procesele care au avut loc în comisariatele de poliţie, desfăşurate la indicaţia lui Clima, a fost pusă în discuţie nu o singură dată, inclusiv la ultimele congrese ale Asociaţiei Judecătorilor din Moldova. „Între timp, multor judecători li s-a distrus cariera. Magistraţii Mihai Drosu şi Dorin Popovici de la Judecătoria sectorului Buiucani, care au o experienţă bogată de activitate, se bucurau de mare autoritate printre colegi sunt doar un exemplu”, spune Balan.
„Întrucât evenimentele din aprilie 2009 s-au petrecut în perimetrul sectorului Buiucani, în acele zile au fost antrenaţi mulţi judecători de la judecătoria acestui sector, printre care s-au numărat şi ei. Fiecare trebuia să examineze zilnic în jur de 40 de dosare administrative şi penale, pe lângă cele planificate. Potrivit regulamentului, fiecare suspect de încălcarea ordinii publice sau de infracţiune trebuia să fie însoţit de un poliţist când era adus la instanţa de judecată. Precum ne-au povestit Drosu şi Popovici, ei au fost avertizaţi imediat la comisariate că nu ajung oameni pentru însoţirea suspecţilor. Întrucât termenul de reţinere expira, iar judecătorii nu reuşeau să examineze dosarele, ei au mers să se sfătuiască în această problemă cu preşedintele judecătoriei de sector.
Acesta l-a telefonat pe Nicolae Clima, preşedintele CSM, incluzând speakerfon-ul, şi l-a întrebat cum să procedeze. Clima a dat o indicaţie fără precedent: să se desfăşoare procesele de judecată la comisariatele de poliţie. Totodată, el a subliniat că, în calitate de preşedinte al CSM, îşi asumă întreaga responsabilitate.
Drosu, Popovici şi alţi judecători au îndeplinit indicaţiile preşedintelui Consiliului Superior al Magistraturii. „Apoi, în ziare şi la televiziune se vorbea că noi i-am sancţionat pe toţi pe-un cap, fără a pătrunde în esenţă, au povestit ei corespondentului gazetei „Moldavskie novosti”. E o minciună. Noi nu am fost implicaţi în intrigi politice, spre deosebire de conducerea ministerului şi a CSM, ci ne-am desfăşurat strict activitatea profesională. Fiecare dintre noi a analizat minuţios detaliile din dosare, depoziţiile martorilor, probele documentate şi în baza acestora am pronunţat verdictul”, au povestit Mihai Drosu şi Dorin Popovici pentru publicaţia Vedomosti.