Reprezentanți ai mediului de afaceri din Republica Moldova și Cehia se întunesc în cadrul unei mese rotunde, prilejuite de reuniunea celei de a IV-a Comisii moldo-cehe pentru cooperare economică, care își va desfășura lucrările în perioada 18 – 20 martie 2013, la Chișinău.
Potrivit ministeurlui Economiei, în agenda de lucru a Comisiei este preconizată abordarea problemelor de dezvoltare socio-economică a Republicii Moldova și Republicii Cehe în contextul crizei economice globale, evoluția cooperării comercial-economice bilaterale dintre cele două state, precum și perspectivele colaborării în sectorul industrial, energetic, al IMM-urilor, infrastructurii calității, agriculturii și industriei alimentare, dezvoltării regionale, transportului și infrastructurii ș.a.
În domeniul industriei părțile, vor analiza prioritățile de cooperare bilaterală identificate, schimbul de experiență în domeniul implementării politicilor industriale, creării și dezvoltării parcurilor industriale, intensificarea schimburilor comerciale dintre cele două țări, precum și oportunitățile de investiții în acest sector. De asemenea, părțile vor discuta oportunitățile de participare a întreprinderilor industriale din cele două țări la târguri comerciale internaționale, forumuri și alte evenimente de promovare a produselorserviciilor pe piețele naționale.
În domeniul energetic, părțile vor aborda inițiative ce vizează crearea unei piețe energetice comune în Europa de Sud-Est în cadrul Comunității Energetice Europene, armonizarea legislației naționale cu directivele UE în domeniul energetic, precum și susținerea RM de către Cehia în obținerea statutului de membru cu drepturi depline a Tratatului de instituire a Comunității Energetice din Europa de Sud-Est.
De asemenea, un grup de experți pentru problemele IMM vor discuta perspectivele cooperării în domeniul întreprinderilor mici și mijlocii. Printre subiectele planificate sunt dezvoltarea relațiilor de colaborare dintre Organizația pentru Dezvoltarea Întreprinderilor Mici și Mijlocii din Republica Moldova și organizațiile relevante din Cehia, schimbul de experiență și preluarea celor mai bune practici în domeniul microfinanțării, a sistemului de garantare a împrumuturilor, precum și asistența tehnică oferită de partea cehă pentru susținerea programelor de finanțare a IMM.
Lucrările Comisiei moldo-cehe se vor încheia la 20 martie prin semnarea Protocolului celei de a IV-a reuniuni a Comisiei moldo-cehe pentru cooperare economică, industrială și tehnico-științifică.