Comorile Mării Negre – Callatis

De Adriana Agapii/ Chișinău / Moldova.ORG/ — Marea Neagră ascunde adevărate comori şi artefacte istorice care au menirea să aducă lumină asupra trecutului oraşelor de pe malurile sale. Una dintre comorile pe care le ascunde marea este şi oraşul antic Callatis.

Mărturiile literare antice despre Callatis şi teritoriul său, şi mai ales la data fondării cetăţii sunt puţine şi destul de expeditive. Pseudo-Skymnos relatează că „Cetatea Callatis a apărut ca o colonie a heracleoţilor la porunca unui oracol. Aceştia au întemeiat-o când Amyntas se înstăpânează peste Macedonia”. Dacă este vorba de Amyntas I (540-498 î. Hr.), atunci data întemeierii poate fi la sfârşitul secolului VI î.Hr.

Colonia a fost fondată pe locul unei aşezări getice cunoscută sub numele de Acervetis sau Cerbatis, pe un teren fertil aflat în vecinătatea mării şi a unui lac cu apă dulce, actualul Lac Mangalia.

În secolul IV î.Hr. cetatea înregistrează o mare dezvoltare economică, social-politică, relevată atât de izvoarele scrise, cât şi de descoperirile arheologice.

De-a lungul timpului, o parte a cetăţii Callatis şi portul antic au fost acoperite de apele Mării Negre. Sunt mai multe ipoteze care încearcă să explice aceste cauze, printre acestea fiind: procesul de eroziune la care este supus ţărmul mării, ca urmare a furtunilor şi a valurilor puternice; un cutremur care a avut loc după distrugerea cetăţii; creşterea nivelului mării în ultimele două milenii cu aproximativ doi metri.

Astfel că o mare parte a oraşului antic se află acum sub apele mării. Cercetările care s-au făcut, puţine şi cu mare dificultate, au putut concluziona prezenţa unui mare număr de construcţii vechi, drumuri antice, cetăţi. Toate acestea rămân la mâna tuturor celor ce vor să le „cerceteze”, să le vandalizeze, fiindcă aceste vestigii istorice nu sunt apărate de nici o lege.

O cercetare a fundului mării completă şi amănunţită nu s-a făcut, dar scufundări amatoare în această regiune au loc din februarie şi până în noiembrie, care ar putea distruge ceea ce s-a păstrat de veacuri până acum.

Alte popoare inventează istorii şi legende despre timpuri demult trecute pentru a atrage turişti, iar în România se lasă în voia sorţii realităţi istorice de milioane.
 

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.