Comuniştii admit că nu va fi creată o coaliţie de guvernămînt la prima şedinţa a noului Parlament

Parlamentari comunişti au făcut declaraţii pentru jurnalişti prin care îşi exprimă îndoiala că la prima şedinţă a Parlamentului ales pe 28 noiembrie va fi constituită o coaliţie de guvernămînt. Liderul PCRM, Vladimir Voronin, a declarat că "totul este posibil cu aşa aleşi ai poporului", în timp ce colegul său de partid, Marc Tkaciuk, a spus că "o coaliţie trebuie formată", fără a face alte precizări, transmite MOLDPRES.

În schimb, deputatul comunist Vadim Mişin a declarat optimist că "totul va fi bine".

Liderul Partidului Liberal, Mihai Ghimpu, a declarat jurnaliştilor la intrarea în Palatul Republicii din Chişinău că urmează "să aibă loc o surpriză".

Fără a face declaraţii pentru presă, fruntaşii PLDM şi PDM au intrat în sala de şedinţe unde la ora 14.00 membrii Comisiei Electorale Centrale au început înmînarea legitimaţiilor deputaţilor nou-aleşi. Reuniunea a fost demarată de preşedintele CEC Eugeniu Ştirbu care a felicitat parlamentarii pentru "succesele remarcabile pe care le-au obţinut în campania electorală", notează MOLDPRES.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.