Comuniştii se fac de ruşine protestând împotriva propriilor măsuri, declarație

Deputatul democrat Adrian Candu califică moțiunea de cenzură împotriva guvernului privind situația din Trasnsnistria drept o acțiune rușinoasă. Potrivit acestuia, instituirea celor 6 puncte de control nu a fost altceva decât realizarea unei legi adoptate de comunişti în 2006.

”În moțiunea de cenzură a Comuniștilorde fapt este vorba de instrumente de aplicare a unor reguli pentru migranţi (pentru cetățeni străini aflați temporar pe teritoriul Republicii Moldova), care au fost introduse în legislație tot de Guvernarea Comunistă încă din 2006, prin acea Hotărâre a Guvernului Tarlev, care obliga străinii ce au intrat prin segmentul transnistrean al frontierei moldo-ucrainene să se înregistreze timp de 72 de ore. Vă faceți că uitați, colegi comuniști, că voi i-ați obligat pe străini să meargă la oficiile Registru ?”, a menționat vicepreședintele Parlamentului.

În context, acesta a precizat că acum au fost create 6 oficii în vecinătatea regiunii de est, pe traseele principale, ceea ce nu este altceva decât un serviciu facilitar pentru a îndeplinirii de către străini cerințele impuse de voi, de guvernarea comunistă, în 2006.

”Cu această moțiune, comuniștii fac multă zarvă din nimic şi se dau de rușine, protestând împotriva propriilor măsuri, și numai pentru că Guvernul Coaliției Pro-Europene, a creat condiții mai ușoare pentru oameni şi care corespund standardelor europene. Dar, nu e grav că publicul va face haz de cei care vin cu asemenea idei în cadrul PCRM – este grav că PCRM, într-o problemă atât de sensibilă, acționează inconsecvent, trădează consensul clasei politice moldovenești şi interesele țării”, a adăugat Adrian Candu.  

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.