autor Constantin Cheianu
Joi şi vineri au fost două seri electorale la M 1 de toată tristeţea. În sensul că s-au produs cei mai „trişti” dintre concurenţii electorali, outsiderii campaniei, partidele marginale şi candidaţii independenţi. Care sunt şi cei mai bine intenţionaţi. Şi despre care scrii cu senzaţia acută că îţi pierzi timpul.
Sorţii i-au pus faţă în faţă mai întâi pe independenţii Valentina Cuşnir şi Alexandr Lomakin. Dacă prima face uz de cea mai ineficientă armă electorală, buna-credinţă, vis-a-vis-ul ei te-ar fi speriat cu tristeţea lui provocată de dispariţia URSS şi cu imperativul deşteptării clasei muncitoare, dacă omul nu şi-ar fi rostit frazele pe un ton adormit şi fără vlagă.
Seara târziu, numărul 1 de la MAE, Anatol Petrencu, a fost vecin de masă cu acelaşi număr de la „Moldova Unită”, Ana Tkaci. Beneficiara unei ţinute ţepene, de parcă ar fi căptuşită pe dinăuntru, ca şi betonul, cu armatură, doamna Tkaci este o prezenţă stranie în peisajul electoral. Părul scurt de o culoare indefinită, ochii fardaţi intens după sticla rece a ochelarilor îi dau aerul unei Regine a Zăpezilor ori a unei extraterestre, senzaţie accentuată şi de felul de a vorbi, sacadat, ca un robot japonez, şi încă unul care citeşte totul de pe hârtie. Când omuleţii din emblema formaţiunii sale se iau de umeri, într-un clip electoral, chiar ai senzaţia unei hore a extratereştrilor.
Domnul Petrencu aminteşte, la rândul lui, de un mecanism care pare mereu băgat în priză. Abia apuci să auzi întrebarea moderatorului, şi dânsul declanşează procesul vorbitului, care pare să fie mai important decât transmiterea unui mesaj. Experienţa sa de om de catedră, numai că unul fără contact cu auditoriul, îl determină să spună, de pildă, că, „din cauza corupţiei, Uniunea Europeană nu ne primeşte în braţele ei”, fără să se mai ostenească cu explicaţiile şi exemplele.
Vineri, l-am mai văzut pe domnul Nistor Grozavu de la PL, care pare să fie un om pregătit şi competent, dacă frica de camera de luat vederi nu l-ar determina să nu-şi ducă fraza la bun sfârşit, fixându-l cu privirea pe Mircea Surdu ca elevul vinovat pe cel mai parşiv pedagog.
Şi joi, şi vineri, şi sâmbătă, am savurat noile clipuri-strâmbături ale comuniştilor, rezultate dintr-o minte perversă, căreia, fiindcă a trebuit să poarte un nume, iar cuvântul svoloci exista deja în limba rusă, i s-a spus Mark Tkaciuk. Balaurul care înghite soarele AMN-ului, sau bengosul care rescrie bancurile cu Ceapaev, astfel încât acum n-o să mai zicem Vasili Ivanovici, Anka şi Petka, ci Vladimir Nicolaevici (călare pe Yamaha), Zinka-pulemiotciţa şi Mariaşa (kotorîi Lupu).
Cireaşa (stricată) de pe torta săptămânii de dezbateri a fost confruntarea de sâmbătă dintre Tarlev, Braghiş şi Guţu (AMN) la TV 7. Tonul l-a dat fraza lui Tarlev: „Şi Braghiş, şi Guţu au fost comunişti pe când eu umblam la grădiniţă”. Multe s-au schimbat între timp, Braghiş s-a făcut pesedist, Guţu – amenist, numai Tarlev a rămas umblător la grădiniţă. Nu e doar o glumă, frazele celui mai mare ucemist din Moldova le aminteau atât de mult pe cele ale unui băieţel: „o faşi pi dişteptu” (despre Braghiş); „am fost mai bun prim-ministru decât tine, ha-ha-ha!” (tot lui Braghiş).
De fapt, totul în această confruntare a amintit de o razborcă între trei paţani pe chestia drujbei cu un al patrulea. Adică, cu comuniştii. Încercând să înţeleg ceva din programele lor, am înţeles aşa: „eu sunt cel mai mare neprieten cu comuniştii” (Guţu); „eu tot în opoziţie am fost” (Braghiş); „să nu vorbim despre trecut, să vedem ce facem în prezent” (Tarlev).
Pe scurt, o campanie electorală care ar fi foarte tristă, dacă nu ar fi aşa de veselă!
