Procuratura din Hînceşti anunţă despre condamnarea autorului crimei, care în primăvara anului 2012 a împuşcat mortal şi i-a dat foc unui bărbat, cadavrul căruia a fost depistat în preajma satului Logăneşti.
Potrivit procurorilor, în mai 2012, cunoscând că victima intenţiona să plece peste hotare şi presupunând că deţine o sumă de bani pentru a procura un automobil, inculpatul a tras dintr-o armă în bărbat, după care i-a dat foc.
Pentru a induce oamenii legii în eroare, acesta a rugat o persoană de peste hotare să-i expedieze mamei victimei un SMS prin care să-i comunice că fiul ei a ajuns cu bine în Italia, astfel încât să nu se afle despre dispariţia lui. Câteva săptămâni mai târziu, cadavrul carbonizat al victimei a fost depistat de un localnic în apropierea satului Logăneşti.
Pentru omor intenţionat, inculpatul, de 35 de ani, a fost condamnat la 18 ani de detenţie în penitenciar de tip închis.