Conducerea PL pleacă la Bruxelles

Chişinău / Moldova.ORG/ — O delegaţie a Partidului Liberal pleacă la Bruxelles, unde, în perioada 3-6 octombrie, va participa la lucrările seminarului „Instituţii şi politici europene”, organizat de Fundaţia germană „Friedrich Naumann”.

Delegaţia va fi compusă din conducerea PL, liderul Mihai Ghimpu, Primarul general al municipiului Chişinău, Dorin Chirtoacă şi vicepreşedinţii PL, deputaţii Corina Fusu şi Vlad Lupan.

La seminar vor mai participa europarlamentari, oficiali din cadrul Parlamentului European şi ai Departamentului pentru statele membre ale Parteneriatului Estic, comisari din cadrul Consiliului European al Municipalităţilor şi Regiunilor, reprezentanţi ai Democraţilor şi Liberalilor pentru Europa.

Deasemenea, conducerea Partidului Liberal va avea întrevederi cu oficiali europeni de rang înalt precum Jerzy Buzek, Preşedintele Parlamentului European, Stefan Fule, Comisar european pentru extindere şi politică europeană de vecinătate, Graham Watson, raportor pentru Acordul de Asociere RM-UE, membru al Parlamentului European şi Carl Hallergard, consilier al Înaltului Reprezentant al Uniunii Europene pentru Afaceri Externe şi Politică de Securitate, Catherine Ashton.
 

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.