De Constatin Tănase
Hristos s-a înălţat, comuniştii au picat!
Cam aceasta ar fi sinteza politică a zilei de ieri, joi, 28 mai 2009. În această zi lumea ortodoxă a serbat Înălţarea Domnului, iar în parlamentul de la Chişinău urma să fie pusă la vot, repetat, candidatura Zinei Petrovna pentru funcţia de şef al statului. În ajun, liderii celor trei formaţiuni politice de opoziţie au declarat, repetat, că nu vor participa la votare şi îşi reiterează intenţia de a provoca alegeri anticipate. Toată lumea aştepta cu sufletul la gură rezultatele votării.
…Ieri, la Chişinău era o dimineaţă frumoasă, cu multă poliţie, cu ambuteiaje provocate de gropile săpate pe principalele artere, cu mult praf şi înjurături la adresa junelui primar şi a bătrânului dictator – o dimineaţă obişnuită pentru capitala R. Moldova. Un prieten îmi telefonează şi îmi spune că la „Moldova 1”, în direct, e transmisă slujba de Ispas de la Catedrală şi că bătrânul dictator stă cu lumânarea în mână. Gluma prietenului a fost că, de data aceasta, Hristos îi va întoarce spatele lui Voronin. Nu a trecut mult timp şi gluma s-a adeverit: şedinţa parlamentului a fost amânată. Motivarea amânării va intra, cu siguranţă, în manualele de politică hazlie. Reproducem, pentru istorie, această motivare făcută de şefa fracţiunii majoritare: „Astăzi e Ispasul şi nu e cazul să discutăm problemele majore pentru ţară. Propun să anunţăm o pauză şi să transferăm şedinţa pentru 3 iunie”.
Declaraţia e atât de stângace şi alogică, încât trebuie comentată.
1. Dar ce, când au fixat data şedinţei, comuniştii n-au ştiut că pe 28 mai e Ispasul? Şi unde e scris că de Ispas „nu e cazul să se discute probleme majore pentru ţară”? În care Biblie, în care Constituţie sau în care Cod de legi? Dacă ar fi aşa, de ce nu a fost dat un ordin ca ziua de ieri să fie declarată zi de odihnă pentru toate instituţiile şi organizaţiile din R. Moldova – inclusiv guvern, ministere, spitale, universităţi, licee ş.a.m.d. – care rezolvă probleme majore pentru ţară? Sau numai parlamentul (care nu face nimic!) rezolvă „probleme majore pentru ţară”?
2. De ce pauza a fost anunţată tocmai până la 3 iunie? De ce şedinţa nu a fost programată imediat după Ispas, adică pentru azi? Oare nu comuniştii acuzau Opoziţia că se joacă de-a ţara, căci e criză şi nu trebuie să tergiverseze lucrurile? De ce comuniştii nu se grăbesc? Sau poate nu e criză şi au timp să se joace de-a ţara? Astfel, toate argumentele de până acum ale comuniştilor au fost un bluf, praf aruncat în ochii opiniei publice.
Nu are rost să mai continuăm cu întrebările, pentru că situaţia e clară: comuniştii se tem de alegerile anticipate şi caută votul trădător. Şedinţa a fost amânată pentru că ei nu au găsit ticălosul care le-ar fi dat votul şi le-ar fi asigurat încă patru ani de domnie. Amânarea şedinţei parlamentului dovedeşte că, pentru prima dată în aceşti ani, iniţiativa politică a fost preluată de Opoziţie. Şi pentru a nu rămâne la o apreciere făcută „la hurtă”, e obligatoriu să constatăm următoarele: proiectul politic propus acum un an şi ceva de către Vlad Filat, liderul PLDM, cu privire la schimbarea clasei politice s-a materializat. Numai o nouă clasă politica putea să reziste în faţa presiunilor comuniştilor şi să reabiliteze noţiunea de Opoziţie. Formaţiunea lui Vlad Filat a fost prima care a avansat public ideea anticipatelor şi, fiind împărtăşită şi de celelalte partide, a fost promovă consecvent, fără ezitări şi „zig-zaguri”, cu mult curaj. Zic cu curaj fiindcă Filat a fost (este şi va mai fi) cel mai bătut politican de la Chişinău şi singurul politican de care bătrânul dictator se teme cu adevărat.
Când a venit la putere în 2001, Voronin a descoperit speriat că nu are cu cine guverna, majoritatea sa zdrobitoare fiind bună doar pentru a ridica mâinile la comandă şi a dormi în fotoliile adânci ale parlamentului, dar nu pentru a gestiona o ţară cu multe şi grave probleme. Învingătorul avea o singură soluţie – să caute cadre în afara partidului său. Această soluţie îi convenea şi pentru a demonstra opiniei publice că partidul său e unul „reformat”, „deschis către nou”, că în numele interesului naţional comuniştii invită la guvernare „tehnocraţi”, fără conexiuni cu Partidul Comuniştilor. Astfel a început marea operă de corupere a unor specialişti şi intelectuali oportunişti, şantajabili, profitori „gata să servească ţara”.
Mulţi dintre aceştia aveau „mici probleme cu justiţia”. Unul dintre primii „tehnocraţi” pe care i-a recrutat Voronin – directorul Fabricii de bomboane „Bucuria”, Vasile Tarlev, pe care l-a făcut prim-ministru – era încurcat într-un dosar; devenind însă prim-ministru, dosarul a fost închis. Avea probleme serioase cu justiţia şi „legendarul” general Alexei. Devenind şef de departament, dosarele i-au fost închise. Lista poate fi continuată. Aceste „detalii” explică foarte clar şi convingător politica lui Voronin în domeniul cadrelor – invitând la guvernare persoane şantajabile, el le ţinea într-o supunere totală. Pentru aceştia Voronin era (şi este) „tătucul”, „salvatorul” şi „întreţinătorul”. Această practică ruşinoasă a deschis drumul spre guvernare unor indivizi fără caracter, şantajabili, slugarnici, devotaţi personal lui Voronin. Proverbialul Tarlev nu este o excepţie: e suficient să amintim aici şi alte nume – „erudita” Eugenia Ostapciuk, devenită preşedintă de parlament; „diplomatul” Zlacevski, ajuns ambasador la Bucureşti; „enciclopedistul” Artur Cozma, ajuns ministru al Culturii; „intelectualul” Marian Lupu; „profesionista” Zinaida Greceanâi ş.a.m.d. Pentru a „penetra” în mediul intelectual sau în tabăra oponenţilor săi politici, Voronin a aruncat câte un os unor oportunişti şi carierişti fără demnitate şi caracter, pe care i-a utilizat din plin împotriva Opoziţiei. Emblematic în acest sens este cazul tragic al fostului vicepreşedinte al PPCD, autorul unor articole elogioase din „Ţara” despre mareşalul Antonescu, Sergiu Mocanu, ridicat de Voronin la rangul de „consilier prezidenţial cu misiuni speciale”. Am zis „tragic”, fiindcă acum plăteşte pentru „serviciile aduse Patriei”, fiind băgat la dubă fără a i se putea aduce dovezi de vinovăţie. Aici trebuie amintit şi cazul lui Eduard Muşuc, care a evoluat pe o traiectorie inversă: după ce a fost distrus financiar şi politic de către Voronin, el a scris cerere de intrare în PCRM…
În aceeaşi schemă se înscrie şi liderul PPCD Iurie Roşca, făcut vicepreşedinte al parlamentului în schimbul disponibilităţii sale de a colabora cu comuniştii. Şi acesta, potrivit presei, a fost şantajat cu mai multe dosare. După ce a pierdut alegerile pe 5 aprilie, Roşca nu a rămas fără lucru. Recenta lui vizită la Bucureşti şi discursul ţinut acolo pe tema „interesului naţional al României şi interesului naţional al RM” dovedeşte că el e încă util pentru Voronin şi e folosit, în locul lui S. Mocanu, în calitate de „consilier cu misiuni speciale”. Deocamdată, neoficial…
Cazul Mocanu însă dovedeşte că până la urmă toţi muşucii dictatorului Voronin vor termina-o prost. Ca şi dictatorul, de altfel…
