„Îi lipsește fierul sau calciul”, obișnuiesc să argumenteze oamenii atunci când văd pe cineva care mănâncă… cretă. Dar de unde pornește pofta de cretă și ce influență are aceasta asupra organismului uman?
Specialiștii atenționează: consumul unor cantități mari de cretă poate provoca dureri abdominale, constipație, diaree, greață, vomă, dar poate fi și mai dăunător dacă conține impurități, cum ar fi plumbul sau alte substanțe nocive.
Cu toate acestea, mai mulți consumatori de cretă cu care am stat de vorbă spun că se simt foarte atrași de gustul cretei și că pentru ei este un produs delicios. Deși consumul de cretă este un obicei nesănătos, acesta devine tot mai popular pe internet, mai ales dacă aduce profit.
O simplă căutare pe instagram ne înșiră peste o sută de conturi în care creta este vândută, mâncată sau prezentată drept panacee și remediu bun de slăbit, iar devoratorii de cretă pe YouTube se bucură de milioane de vizualizări în doar câteva ore de la publicare.
Am găsit ușor pe instagram mai mulți comercianți de cretă și în Republica Moldova, care descriu extrem de frumos sortimentul lor bogat de cretă. Aceasta ar fi adunată de prin cele mai „curate” regiuni, înainte de a ajunge la consumatori, la un preț de cel puțin trei ori mai mare decât cel cu care este vândută creta obișnuită în magazine.
Pe drumul cretei
Un mesaj trimis, cinci minute de așteptare și un răspuns desfășurat în care primim o listă de cel puțin zece feluri de cretă cu denumiri din cele mai ciudate, cu descrieri scurte în limba română, engleză și rusă.
Descrierile cretelor ar putea inspira chiar și cele mai apreciate vinării: „Creta comestibilă Krasavcik se referă la soiurile solide, perfect crocante de cretă comestibilă. Este un tip de cretă grasă, cremoasă. Se topește ca smântâna, având note dulci de nuci de pin și beton. Înainte de a folosi creta comestibilă se recomandă de a o lăsa să respire într-un loc bine aerisit, fără mirosuri străine, timp de 2-3 zile, pentru o deschidere completă a gustului și aromei”, este una dintre descrierile pe care ni le trimite administratorul contului de instagram, iar accentul de bază este pe „comestibilul” care nu a fost cercetat științific de nimeni.
După alte câteva recomandări, alegem soiurile care ne fac cu ochiul și primim o adresă la care să venim. „Fructul interzis” ne face să străbatem jumătate de oraș în troleibuzul ticsit din mijlocul zilei de vară, ca să ajungem în fața unui șir de blocuri cu nouă etaje, cu fațadele albe jerpelite. Peste zece minute după apelul nostru, un tânăr jovial iese grăbit din scara din stânga noastră și ne întinde două bucăți mari albe de cretă înfofolite în mai multe straturi de peliculă alimentară. Printre acestea se văd denumirile scrise grăbit de mână. „Am pus puțin mai mult, pentru că am întârziat”, ne spune el.
Pare obișnuit cu astfel de cumpărători, dar uimit când îl întrebăm cât de des oamenii cumpără această cretă. „N-ați avut niciun prieten care să mănânce cretă? Sunt mulți. Chiar și eu am mâncat. Pofta de cretă este un indiciu al anemiei, dar după ce am luat medicamentele necesare mi-a trecut și pofta”, explică el. Creta comercializată de tânăr este adusă din Rusia și Ucraina, iar denumirile provin de la numele zonelor de unde acestea sunt extrase. „Toate-s bune, dar oamenii deja aleg în funcție de tărie, gust și grăsime… Dar noi vindem și argilă pură, tare bună pentru sănătate, mai ales în timpul detoxifierii, puteți să căutați pe internet și o să vedeți cât de benefică este pentru sănătate”, spune cu entuziasm tânărul, încercând să promoveze produsele pe care le comercializează clandestin.
Cu acele bucăți de cretă în geantă ne simțim ca niște consumatori de substanțe interzise, care au plătit 250 de lei pentru 550 de grame de cretă. Nu am primit bon, ci o mică reducere, pentru că nu are bancnote mai mici cu care să ne dea rest.
„Ce fel de cretă comestibilă?!”
Irina avea 13 ani când a început să mănânce cretă. Aduna bucățile de cretă de pe lângă tablă sau împrăștiate pe masa profesoarei și mușca din ele când cei din jur nu o vedeau. O fascina sunetul produs de bucata albă care se spărgea ușor printre dinți, dar și gustul ciudat, pe care nu știe să-l descrie acum. „Aveam o poftă mare să mănânc cretă, deși mi se părea ceva normal, oricum nu spuneam despre asta părinților sau prietenilor. Prima care a aflat despre deliciul meu a fost sora medicală de la școală, care mi-a explicat că am insuficiență de fier sau calciu și că trebuie să merg cu părinții la medic. După un curs scurt de tratament cu vitamine, pofta de cretă a dispărut complet, iar acum nu înțeleg cum puteam să o mănânc”, recunoaște Irina.
Medicul de familie Ion Șutac spune că numărul persoanelor care îi povestesc despre pofta de a mânca cretă a scăzut în ultimii ani. „Această poftă ne arată clar că organismul are nevoie de vitamina B12. Iar acum când e așa de ușor să găsești aceste suplimente alimentare la farmacie, oamenii mai puțin aleg să mănânce ceva necomestibil”, constată specialistul. Deși spune că un consum moderat și foarte rar de cretă nu ar cauza probleme grave de sănătate, medicul de familie ne recomandă să ne abținem de la astfel de produse. „Ce fel de cretă comestibilă? N-am auzit de așa ceva și nu e bine să credem publicității pe care o fac tot felul de oameni. Creta este cretă și deloc comestibilă”, subliniază specialistul.
| Creta conține sulfat de calciu care se găsește în natură sub formă de dihidrat (gips) și anhidru (ipsos). Totodată, sulfatul de calciu joacă un rol important în industria alimentară, fiind un aditiv alimentar cu rol de regulator de aciditate. Sulfatul de calciu este prezent și în ouă, cereale sau condimente. |
Pofta de cretă, o boală puțin studiată
De cele mai multe ori, în știință, poftele neobișnuite cum ar fi cele pentru pământ, argilă, cărămidă, săpun, cretă sau hârtie sunt puse sub umbrela unui sindrom numit Pica. Potrivit oamenilor de știință, această boală este cauzată de anumite deficiențe minerale, în special de lipsa de fier, dar și din cauza stresului sau anxietății. Sindromul Pica poate apărea la orice vârstă, însă, cel mai frecvent este depistată la copii, dar și la femeile însărcinate, iar faza critică a sindromului dispare foarte des de la sine după o anumită perioadă. Însă, acest lucru nu se întâmplă de fiecare dată, iar tratament pentru acest sindrom nici până acum nu există.
Numărul aproximativ al celor care suferă de Pica nu este cunoscut, atâta timp cât aceasta nu este mereu diagnosticată și nici studiată. „Există o reticență din partea adulților de a recunoaște că mănâncă lucruri anormale”, constată într-un articol Melinda Karth, cercetătoare de științe psihologice și tulburări de alimentație de la Universitatea Purdue din SUA.
De aceea, specialistul în medicină Ion Șutac ne recomandă să ne adresăm medicului de familie când vrem să mâncăm produse mai puțin obișnuite. „Iar analizele vor arăta clar care sunt deficiențele organismului și cum acestea pot fi suplinite corect și sigur”, conchide medicul.
Fotografii de Tatiana Beghiu
