Cotroceni comentează decretul transnistrean de aderare la Rusia: “Declaraţiile se înscriu într-o retorică provocatoare”

Preşedinţia de la Bucureşti, prin purtătorul de cuvânt Mădălina Dobrovolschi, a precizat, joi, 8 septembrie, referitor la decretul liderului separatist de la Tiraspol de aderare a Transnistriei la Rusia, că astfel de acţiuni se înscriu într-o “retorică provocatoare”, în contextul aşa-ziselor alegeri prezidenţiale din regiune şi se impune o “atitudine reţinută”.

“Apreciem că declaraţiile la care faceţi referire se înscriu într-o retorică provocatoare, în contextul apropierii aşa-ziselor “alegeri prezidenţiale” programate să aibă loc în luna decembrie în regiunea transnistreană. În acest context, se impune o atitudine reţinută şi o abordare responsabilă a acestui subiect pentru a evita escaladarea artificială a tensiunilor”, a precizat purtătorul de cuvânt Mădălina Dobrovolschi, citată de Mediafax.

De asemenea, România reafirmă “poziţia sa fermă” potrivit căreia este necesară o soluţie politică, negociată, în dosarul transnistrean, cu respectarea deplină a suveranităţii şi integrităţii teritoriale a Republicii Moldova.

“Este nevoie de progrese în formatul 5+2, care rămâne cadrul unic pentru identificarea unei astfel de soluţii, iar România susţine eforturile Preşedinţiei în exerciţiu a OSCE în acest scop”, potrivit sursei citate.

Liderul regimului separatist de la Tiraspol, Evgheni Şevciuc, a semnat un decret privind punerea în aplicare a referendumului din 2006, în cadrul căruia 97% dintre participanţii la scrutin au votat pentru independenţa regiunii şi aderarea ei ulterioară la Federaţia Rusă.

Plebiscitul din 2006, din stânga Nistrului nu a fost recunoscut de instituţiile internaţionale, inclusiv OSCE, organizaţie ce are statut de mediator în negocierile „5+2” privind reglementarea transnistreană.

Biroul pentru Reintegrare de la Chişinău a difuzat un comunicat în care anunţă că autorităţile moldoveneşti se adresează către actorii internaţionali implicaţi în procesul de reglementare a conflictului transnistrean cu rugămintea de a lua atitudine faţă de actul emis de către liderul de la Tiraspol pentru a evita derapări a procesului de negocieri şi apariţia unor noi tensiuni în această parte a Europei.

„Autorităţile moldoveneşti califică actul în cauză ca fiind unul nul şi neavenit, având în vedere faptul că acesta a fost emis de către o autoritate neconstituţională în baza unui referendum desfăşurat în mod ilegal pe o parte din teritoriul Republicii Moldova

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.

Subiecte similare