Crăpături în AIE sau zvonuri lansate special?

Preşedintele de onoare al Partidului Democrat din Moldova, Dumitru Diacov a dezminţit într-un interviu pentru radio „Europa liberă” informaţia lansata de un portal de ştiri de la Chişinău potrivit căreia el ar putea fi acceptat în funcţia de şef de stat în schimbul a 5 voturi pe care democraţii ar fi pregătiţi să le dea pentru realegerea liderului comunist Vladimir Voronin în funcţia de preşedinte al parlamentului.

Diacov a declarat, între altele: „Este o aberaţie. Pînă la urmă o să demonstrăm că şi Diacov şi Partidul Democrat în întregime o să aibă o singură poziţie, unică, şi ea este mai fermă decît la unii…”

Potrivit lui Diacov, candidatura Alianţei pentru Integrare Europeană pentru funcţia de speaker al Parlamentului va fi anunţată imediat după formarea fracţiunilor parlamentare, o procedură pentru care legislaţia alocă un termen de 10 zile.

La rândul său, preşedintele Partidului Liberal Democrat, Vlad Filat a respins informaţiile privind existenţa unor puncte de vedere diferite în cadrul Alianţei pentru Integrare Europeană, precizînd că în Alianţă au loc discuţii, cum e normal să se întîmple într-o astfel de structură politică. În cadrul unei conferinţe de presă organizată la Chişinău, Filat şi-a exprimat speranţa că noul Parlament va reuşi să-şi aleagă conducerea în prima sa şedinţă, care va avea loc mîine.
 

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.