Cristina Golovatic, născută la Chișinău, fostă elevă a liceului Vasile Alecsandri este îndrăgostită de istoria neamului și a artei. Tânăra artistă a hotărât să renunțe la studiile de la Facultatea de Arhitectură din capitală pentru a-și urma marea pasiune, Pictura. Urmează un an de cursuri intense private la artistul plastic Victor Ursu, iar după o expoziția personală de la Chișinău, decide să plece în Franța, la universitatea Sophia Antipolis de la Nice. Vă invităm să urmăriţi inteviul ce urmează realizat de Moldova.ORG cu Cristina Golovatic.
Ce este arta în concepția ta? O poți defini?
A încerca să definești arta, e ca si cum ai încerca sa definești dragostea. Pentru mine este, în mare parte, totul. Pe lângă familia și prietenii mei (la care țin nespus de mult), un alt motiv de a mă trezi în fiecare dimineață este dorința de a crea.
De ce ai ales sud-est-ul Franței pentru a-ți dezvolta pasiunea? De ce nu ai rămas în Moldova?
De ce Sud-Estul Frantei? Simplu. Marea mediteraneană, palmierii, deliciile rivierei franceze, arhitectura excepțională și atmosfera permanentă de sărbătoare. În general, pentru un artist e recomandabil să-și schimbe locul ori de cîte ori are posibilitatea, aceasta oferă un aer nou picturilor sale și desigur, o altă experiență.
Poți compara arta care se face la noi cu cea de la Nice?
De obicei, nu-mi place să compar o arta cu alta sau o cultură cu alta. Îmi place să le admir și să văd ce e specific fiecăreia, încercînd să scap de unele prejudecăți și stereotipuri (care sunt foarte adînc înrădăcinate în mintea noastră).
La moment, tinerii din Moldova fac tot posibilul să creeze ceva original și proaspăt, și vă asigur că le reușeste. La noi, oamenii sunt dornici să impresioneze, pe cînd aici, în Vest, arta a devenit o rutină standartizată bazată pe comerț.
Ce studii urmezi la Nice?
Acum fac studii de limba franceză, istoria cinematografului, istoria artei, literatură și mai am un curs intensiv de geo-politică (un obiect la alegere).
Când ai descoperit că pictura este parte componentă a personalității tale?
Pictura a fost mereu parte din mine. Creioanele colorate, acuarela și gouache-ul erau cadourile mele preferate încă de cînd aveam puțini anișori. Țin minte cum desenam iepurași cu fundițe si copăcei pe cîmpuri. Acum, de fiecare dată cînd iau o hartie sau o pînză nouă, am emoții ca și prima dată și mă cuprinde o mare curiozitate – oare ce o să iasă și de data asta?
Cine te-a susținut în urmarea visului de a picta? Cui i-ai mulțumi?
Pe întreg parcursul meu artistic, am fost susținută de familia mea, fără de care sunt sigură că nu aveam să reușesc nimic din ceea ce sunt acum. Părinții mereu m-au încurajat să urmez doar ceea ce-mi place și mă reprezintă. Mi-au fost mereu alături, sunt în continuare și sper să-mi trăiască veșnic.
Ai idoli?
Părinții sunt cei care m-au învățat să-mi aleg calea și stilul aparte, fără a copia ceva ori pe cineva. Cu toții suntem unici și așa e și viziunea noastră asupra artei. Însă aș putea să evidențiez artiștii care mă lasă fără răsuflare de fiecare dată cînd le privesc operele: William Turner, Van Gogh, Claude Monet, Gustav Klimt.
Ai avut o serie de expoziții, atît la Chișinău, cît și în Franța. Povestește-ne despre ele
În 2011, 29 aprilie-16 mai, am avut o expoziție personală „Explozii de culori”, Duet, cu colega și amica mea Rita Nistor. Pentru noi, a fost o experiență de neuitat, extraordinară și fructuoasă.
Am participat la o expoziție aici in Nice, în Centrul de Afaceri al Aeroportului Internațional din Nice 3 august – 28 septembrie.
A treia expoziție în Franța, a fost în Cadrul Universității Sophia Antipolis, Castelul Valrose, sala Balvedere 15 – 19 octombrie. În curînd, mai urmează și alte colaborări, dar pînă cînd sunt la etapa de proiect.
Cât de grea este adaptarea și evidențierea din mulțime pentru un străin într-o țară nouă?
Pentru a te evidenția într-o țară străină, la fel ca și în țara ta natală, trebuie să fascinezi, să aduci ceva proaspăt și original. Vorbind de Franța, aici este un surplus de artă, și deja e greu de distins operele de calitate și cele care sunt mainstream. Kitch-uiala e la fel de răspandită atît acasă, cît pe aici (ceea ce m-a șocat la început). A te face remarcat, într-o societate, care consideră că civilizația și cultura începe de la ei, e la fel de greu ca și cum ai zice englezilor, că există cluburi de fotbal mai puternice ca ale lor. Aici sunt alte posibilități, dar tot o dată și o altă mentalitate și cerințe pe piața de artă.
Primul pas în orice fel de activitate artistică, de la care aștepți să primești roade, este să te faci auzită, văzută, cunoscută. Eu nu sunt o excepție. Merg ori de cate ori sunt invitată la evenimente mondene, deschideri de galerii de artă, particip la expoziții și neapărat pictez, pictez și iar pictez. Am fost surprinsă să aud recenzii și păreri pozitive din partea multor persoane străine. Toți au rămas încantați de arta pe care le-am prezentat-o și asta m-a determinat să merg inainte, motivîndu-mă să lupt pentru visele mele.
De ce ți-e dor în mod special? (din Moldova)
El este permanent, nu degeaba suntem numiți un popor mioritic. Ca să fiu mai explicită, mi-e dor de familie și de prietenii mei (care au mai rămas pe acasă).., de toate amintirile ce ne leagă pe toți noi, mi-e dor de un concert al Lăutarilor noștri, și de serile cînd stăteam cu prietenii și plănuiam să cucerim lumea.
După ce cunosc străinătățile, tinerii, mai ales, nu vor să se întoarcă acasă (dintr-un motiv evident). Vrei să te întoci acasă? Ce te-ar determina s-o faci?
M-aș întoarce acasă cu mare placere, fără să mă gîndesc la posibilitățile pe care „le pierd” părăsind Franța. La moment însă vreau să mai sorb din viață tot ce pot, să ating necunoscutul și neuzualul, să stau mai departe de zona de confort și să încerc să mă descurc în diferite situații pe care viața mi le propune. Sunt o fire dornică de mișcare.
De obicei tinerii se tem să-și urmeze pasiunile și optează pentu cariere care le-ar aduce confort material mai presus de cel spiritual. Tu ai hotărî să-ți urmezi pasiunea, ce sfat le-ai dai celor fricoși?
Mesajul „Urmează-ți visele” pe cît de banal este, e pe atât de adevărat. Este destulă lume pe pământ care face ceea „trebuie” și așa cum e „scris la carte”. De ce să nu fim noi aceia, care să schimbe cursul istoriei, și să încercăm să aducem ceva nou. De ce să umblam pe aceleași drumuri care au fost umblate și cercetate de sute de ani? De ce să fim „musca” care se zbate în fereastra închisă cînd exact la 1 cm depărtare este o fereastră deschisă? Trebuie să trăim cu ochii larg deschiși și să înțelegem că MEREU e timpul potrivit pentru a te întoarce spre tine însuți și să-ți urmezi calea. Alții au făcut-o, de ce să nu o facem și noi?
