Prim procurorul adjunct Andrei Pântea răspunde la acuzații. Aceasta după ce Procuratura Generală a menționat că nu poate comenta acuzațiile aduse procurorului pentru că acesta se află în concediu.
Întrebat de către deschide.md dacă este adevărat că o parte din suma de două milioane de lei mită care urma să ajungă în buzunarele lui ar fi fost primită sub forma unui apartament de lux, Pântea a comentat acuzațiile drept aberații.
“Ei cum poţi răspunde la aşa insinuări şi aberaţii. Am spus şi atunci în conferinţa de presă că oponenţii mei ar putea face uz de diferite scenarii. Îi sfătuiesc acum ca şi atunci să se apuce de lucru şi să-şi vadă de treaba lor, adică să-şi exercite atribuţiile în conformitate cu legea ceea ce înseamnă că ei trebuie să reeduce infractorii, nu să lanseze tot felul de scenarii”, a declarat acesta pentru aceeași sursă.
Amintim că în cadrul unei scrisori semnată de de către un grup de familii ai colaboratorilor Departamentului Instituțiilor Penitenciare al Republicii Moldova este descris cu lux de amămănunte modul în care prim-adjunctul Procurorului General, Andei Pântea, urma să încaseze suma de 2 milioane de lei de la un infractor recidivist pentru a-i mușamaliza dosarul. Mai mult ca atât, semnatarii scrisorii susţin că o bună parte a fost deja încasată de Pântea sub forma unui apartament.