Pompierii au intervenit în primăvara 2022 în aproape 8 mii de incendii pe întreg teritoriul Republicii Moldova. Pe lângă pericolul pe care-l prezintă pentru oameni, incendiile sărăcesc solul, distrug nutrienții din el și adaugă încă o problemă la lista lungă a celor care contribuie la degradarea pământului. Chiar dacă incendierea solurilor este ilegală, asta nu oprește focul.

Am discutat cu agricultori care au găsit soluții la această problemă, la scară largă, dar și pentru grădinile din curtea casei. Citește în continuare ce înseamnă practica „no-till” sau „fără plug”, cum îți poate economisi bani și reabilita solul.

E mijlocul lunii aprilie. Anul acesta soarele e mai zgârcit. Nici nu prea a plouat în februarie-martie, iar vântul de primăvară a alimentat gunoiul vegetal pe care oamenii au încercat să-l ardă. Au fost condiții prielnice ca incendiile de vegetație să crească și să distrugă totul în calea lor.

Un tânăr cu inscripția „IPM” pe spate, însoțit de un polițist și un pompier cutreieră dealurile. Igor Lazari e șeful interimar al Inspectoratul pentru Protecția Mediului Ialoveni, organizație care are misiunea să informeze oamenii despre faptul că e interzis să dai foc gunoiului din grădini și de pe câmpuri, dar și să-i tragă la răspundere pe cei care deja au făcut-o.

Cei trei depășesc drumurile de țară, spintecate și mozolite, cu o mașină de teren. Se opresc într-un vârf de deal în apropierea satului Văsieni, Ialoveni. Se vede cu ochiul liber că focul a ars aproape 300 de hectare de pământ. Au găsit vinovații: doi copii care s-au jucat la capătul satului. Totuși, în multe cazuri, explică inspectorul, incendiile sunt provocate proprietarii terenurilor care dau foc ierbii ca să pregătească câmpul pentru a-l prelucra. „Unii cred că dacă au incendiat terenul au scăpat de dăunători și vor avea un sol productiv. Nu. Prin procesul de ardere a resturilor vegetale este afectat stratul fertil al solului, adică este ars humusul. Mai mult, noi suntem în perioada în care păsările cuibăresc, iepurașii au puișori mici. Animalul mai mare, de exemplu căprioara sau mistrețul, are posibilitatea de a evada din incendiu, dar animăluțele, insectele și păsările de mici dimensiuni, care au cuiburi în acele spații verzi, nu au scăpare, cu părere de rău”, spune Igor Lazari.

De la Văsieni au trecut pe la Ruseștii Noi, apoi la Bardar. De acolo au mers spre Pojăreni și apoi la Costești. Pe dealuri au întâlnit oameni care puneau deja semințele în pământ sau care curățau via. „Este un risc nu doar pentru natură, dar și pentru oameni. Trebuie să păstrăm și să ajutăm natura, dar să nu o distrugem și să ardem tot ce este viu”, le spune inspectorul muncitorilor de parcă ar ține un discurs motivațional. Când s-a referit la risc pentru oameni a avut dreptate: în 2022 au murit trei oameni din cauza incendiilor de vegetație. În aceeași perioadă au fost înregistrate 7.750 intervenții la lichidarea focarelor de ardere a ierbii uscate și aproape 50 mii de hectare de teren, adică de 4 ori suprafața Chișinăului, au fost compromise, potrivit Inspectoratul General pentru Situații de Urgență.

Ca să prevină asemenea incendii statul a mărit de zece ori amenda pentru incendierea deșeurilor de orice fel. Dar legea a intrat în vigoare abia la sfârșitul lunii aprilie. Dacă până acum amenda începea de la o mie de lei, acum o persoană fizică va fi sancționată cu cel puțin zece mii de lei până la 15 mii de lei sau muncă neremunerată în folosul comunității de până la 60 de ore. Pentru persoanele juridice amenda începe de la 30 de mii de lei.

Incendiul poate provoca deteriorarea structurii solului, capacitatea redusă de a reține umiditatea și dezvoltarea rezistenței la apă. Toate aceste efecte predispun solul la eroziune.

Alexandru Bratuțel, expert în biotehnologii de peste 15 ani, recomandă doar să tunzi iarba până unde ai nevoie, fără să distrugi stratul superior al solului. Expertul spune că e decepționat de agricultura tradițională care se practică astăzi. „Noi nu putem câștiga când ucidem natura”. Acesta enumeră trei practici greșite care afectează solul:

„Măcar una dacă am scoate de aici, am fi cu un pas înainte”, spune Alexandru Bratuțel. „Noi tăiem un ciclu natural. Când arăm, schimbăm mersul lucrurilor în natură, expunem partea umedă de sol la soare”, explică specialistul. Pământul negru întors rămâne gol în soare, ceea ce înseamnă că va fi ars, inclusiv toate micro-organismele ridicate din stratul inferior al solului. „Așa se elimină carbonul. Așa se omoară organismele vii, adică viața din pământ”, explică Alexandru Bratuțel. Ca pământul să nu fie lăsat gol, acesta recomandă ca după culegerea roadei să fie plantate culturi de acoperire, care vor colecta carbonul din aer și-l vor transmite în sol pentru alimentarea plantelor. Iar în primăvară acestea vor ajunge să fie niște mulci (n. red.: mulcirea înseamnă acoperirea solului cu materie organică) pentru pământ care se vor descompune și vor deveni îngrășământ.

Când solul nu mai are organisme vii, culturile au nevoie de ajutor ca să crească. Așa că primesc îngrășăminte chimice. „Noi am betonat tot pământul cu îngrășăminte sintetice. Și dacă nu are capacitatea de a face schimb de microelemente, ploaia nu poate penetra solul. Dacă nu pătrunde ploaia în sol, înseamnă că vom avea inundații”, explică Bratuțel. „Un sol sănătos e acela în care dacă ai călcat - ți-ai înecat pantoful.”

„Nu este bine să incendiem terenurile – e ca și cum ți-ai da foc la părul de pe mâna ta”, spune Valeriu Belotcaci, un agricultor din satul Copceac, raionul Ștefan Vodă. Este unul dintre agricultorii care încearcă să-și eficientizeze munca, dar și să aibă grijă de solul de pe cele patru mii de hectare pe care le gestionează. Crește diferite și multe culturi, de la grâu până la mazăre, de la cireșe până la piersici. Mai are și o fermă de porci.

Zilele în care nu merge să verifice câmpurile sunt excepții. Din păcate, lipsa ploilor din această primăvară este o problemă. Pentru că umiditatea este scăzută, culturile cresc mai greu sau deloc. „În zona noastră mereu au fost ani grei. Într-un an producția era mai bună, următorii doi - trei ani erau secetoși. Din cauza greutăților am început să căutăm soluții”, spune agricultorul. Mai aveau și foarte multă muncă mecanizată - discuiau, arau, cultivau, semănau - ceea ce presupunea forță de muncă multă și motorină consumată. „Roada era puțină și asta ne-a îngrijorat. Foarte greu am înțeles lucrul acesta. Apoi am descoperit practica no-till”, explică Valeriu Belotcaci.

A început în vara anului 2020, după ce au cumpărat o semănătoare specială pentru practica no-till. Au semănat în a doua jumătate a lunii iulie mei, ca a doua cultură. Însă a fost prea târziu, pentru că umiditatea din sol care era la un nivel bun cu zece zile înainte se evaporase deja. În rezultat, doar 20% din suprafața semănată a dat roadă care abia a acoperit cheltuielile, fără vreun profit. În anul următor, agricultorul a adunat o roadă mai bună - 54 de chintale de orz pe hectar și 46 de chintale de grâu pe hectar.

Pentru Valeriu un an de muncă pe câmp arată în felul următor: în martie se dă îngrășământ cu stropitorile, în aprilie se dă cu erbicide pentru ierburile sălbatice. Dacă s-a pus de cu toamnă grâu, acesta va crește și va fi recoltat în vară. Peste o lună sau mai mult, agricultorul mai trece cu semănătoarea și plantează altă cultură, în funcție de perioada în care trebuie să iasă. Cu alte cuvinte, agricultorul nu ară niciodată, iar „rămășițele” sunt lăsate pe sol și servesc drept de îngrășământ.

„Ca să ai rezultate la no-till, oamenii trebuie pregătiți. No till-ul e ca un râu mare - dacă te oprești la lui și te gândești prea mult dacă să te întorci sau să continui să înoți spre celălalt mal, ai putea să te îneci, la un moment dat”, explică agricultorul. Valeriu simte că a trecut râul și e pregătit pentru noi provocări.

Datorită acestei practici agricole și folosirii a mai puține tehnici agricole, respectiv mai puțină motorină, agricultorul a reușit anul trecut să economisească aproape patru milioane de lei, cam atât cât costă o semănătoare nouă. Totuși, una dintre provocările actuale este lipsa specialiștilor care să poată opera tractoarele din generația nouă. „La noi combinele încă nu sunt dotate bine ca să împrăștie rămășițele cumsecade”, spune agricultorul. „Avem și alte probleme din care învățăm: de exemplu cum să lucrăm cu sideratele, culturile de acoperire.”

În articolul științific elaborat de conferențiarul universitar la Universitatea Tehnică a Moldovei, dr. Nicolae Secrieru, „Agricultura fără plug, tehnologia „no-tillage” a fost scos în evidență faptul că tranziția la o agricultură mai sustenabilă nu e ușoară. Ai nevoie de 5-7 ani ca să ajungi la agricultura „no-till”, iar productivitatea în primii ani ar putea fi mai redusă. De asemenea, când soiurile de plante încă nu sunt adaptate la acest sistem, agricultorii sunt nevoiți să folosească cantități mai mari de produse chimice pentru combaterea dăunătorilor și a buruienilor. Este important ca fermierii să poată face o investiție inițială în utilaje specializate și să aibă acces la semințe pentru culturile de acoperire, adaptate condițiilor locale și la costuri rezonabile.

Totuși, specialistul a remarcat și avantajele tehnologiei no-till, confirmate de agricultorul Valeriu Belotcaci de la Copceac: economisirea carburanților, o uzură redusă a utilajelor agricole, pentru că sunt mai puține lucrări și o productivitate a muncii crescută. De asemenea, există un risc mult mai scăzut de eroziune a solului, provocată de apă sau vânt. Se evită distrugerea structurii solului, acesta fiind mai afânat. Materia organică în sol crește, se reduc pierderile de apă prin evaporare, datorită mulcirii solului. Recoltele sunt mai constante, iar cerințele pentru îngrășăminte și intervenții pentru restabilirea solului scad.

Câteva insecte negre cu pete galbene s-au așezat pe florile de ridiche. Constantin Furtuna le urmărește atent. „Nu cred că mănâncă”, spune el. După câteva secunde observă că insectele, de fapt, mănâncă floarea plantei. Se apleacă și începe să numere câte au mai rămas întregi. „Sper că o să-mi lase și mie ceva”, spune tânărul și începe să râdă.

Așa arată relația lui Constantin cu grădina lui, în care practică permacultura de aproape 10 ani. „Oamenii să învețe să admire, să urmărească și după aceea, studiind încet-încet, să se apuce de practică”, spune el. Permacultura a devenit tot mai la modă în ultimii ani datorită interesului față de agricultura durabilă și regenerativă. Denumirea vine de la „agricultura permanentă", un tip de agricultură care, spre deosebire de cea tradițională, lucrează cu natura și nu împotriva ei.

Grădina lui, botezată „EcoCostel”, e situată în suburbia municipiului Cahul, în satul Roșu. Constantin a creat-o în așa fel încât să te simți confortabil în ea, dar și să imite relațiile existente în natură. De exemplu, partea de sus a grădinii arată ca o fâșie forestieră - câțiva copaci de smochin, arbuști și plante cățărătoare. Pe mijloc a lăsat spațiu suficient pentru legume și alte plante. Partea de jos a grădinii a sădit o altă fâșie de pomi fructiferi printre care crește iarbă deasă. Mai are un hamac în această zonă, un hotel pentru insecte, stupi pentru albini și diverse plante aromatice: salvie, rozmarin, mentă cu gust de lămâie, lavandă și altele. „Vara aici e ca în junglă, dar controlată”, povestește Constantin.

Constantin crede că așa ar trebui să arate locurile de odihnă pentru oameni. „Multe din parcurile noastre sunt decorative. Omul stă în parc și se gândește: «nu am ce mânca aici!». Stă o oră și se duce acasă. Cumva, nu este nimic să-l țină în parc. Eu cred că așa se rupe legătura om-natură”, explică tânărul.

Iată cum recomandă Constantin să începi să practici permacultura la tine în grădină.

Ne imaginăm că e aprilie, pământul este negru, săpat. Acum nu trebuie să-i faci nimic. Îl lași să fie verde, adică să crească iarba pe el și să-l acopere. În luna mai, de exemplu, vrem să punem niște roșii și alte legume în grădină. Constantin recomandă să luăm sapa și să facem ușor loc acolo unde vrem să le plantăm. Iarba o păstrezi și o pui la tulpina plantelor pentru mulcire, astfel pământul va reține apa și nu va fi ars de soare.

Acolo unde mai este loc liber, poți pune și niște plante cățărătoare sau legume. De exemplu, lui Constantin îi place să pună castraveți sau fasole lângă copaci, ca să se cațăre pe tulpina lor.

Peste o lună avem grijă să plivim iarba din apropierea legumei. Iarba tăiată o punem iarăși la tulpină pentru mulcire. Mentenanța în permacultură se face o dată în lună - la început de mai, apoi la început de iunie, la început de iulie și apoi în septembrie – de patru ori pe an. „E ca și cositul de lucernă pe câmp. Așa este ritmul ierbii de a crește”, explică Constantin. Avem grijă ca ierburile din zona plantei noastre să nu concureze cu ea. Dacă încurcă, o putem rupe și lăsa pe pământ.

În septembrie, când legumele sunt culese, e timpul să facem un pic de curățenie în grădină. Acolo unde au fost roșiile, de exemplu, cosești totul. Nu smulgem iarba din rădăcină, pentru că ea o să putrezească și o să fie hrană pentru organismele din sol, dar și o să creeze canale de irigare.

După ce ai cosit, poți pune resturile la tulpina unui copac sau arbust. În parcela unde ai crescut vara legume treci cu grebla într-o direcție și alta, apoi semeni ovăz, de exemplu, sau alte culturi de acoperire. Acestea protejează pământul de soare din septembrie până iarna, apoi devin fertilizant natural. „În perioada asta de toamnă, multe ierburi încă au putere să crească și s-ar înțeleni pământul, s-ar înmulți cu ierburi și la anul ar fi mai greu să-l cureți. Dar ovăzul crește mai des ca să înăbușe ierburile și să rămână numai el”, explică bărbatul. Constantin povestește că anul trecut ovăzul sădit a rezistat până la o temperatură de –2 grade. „Când au fost deja –5 grade, el s-a topit”. În primăvară, dacă e prea mult ovăz rămas pe teren, îl poți strânge cu grebla și-l lași la tulpina unui copac.

Apoi, încet-încet faci aceleași lucruri pe care le-ai făcut anul trecut - cureți iarba o dată pe lună, plantezi, culegi, cureți, plantezi culturi de acoperire.

Constantin recomandă să evităm monocultura, adică să plantăm aceleași legume în același loc de-a lungul mai multor ani. „Asta duce la degradarea solului. Într-un an am semănat pătrunjel, țelină. Anul viitor acolo am semănat salată și niște roșii”.

Constantin arată spre o parcelă cu sol mai degradat. „Se vede culoarea lui. Am avut aici pătrunjel anul trecut, era plină-plină parcela. A sărăcit aici pământul și din cauza soarelui e mai ars la culoare”. Spune că solul bun e afânat, moale și mai negru.

Cea mai bună irigare, dacă ai nevoie, se face cu apă de ploaie pe care o poți aduna, spune Constantin, aceasta are mai puține săruri.

În toți acești ani de permacultură, Constantin a reușit să adune o colecție impresionantă de semințe naturale, din care crește cele mai sănătoase legume. „Asta e criptovaluta mea”, râde Constantin, menționând că are seturi de vânzare și pentru doritori.

Semințele cele mai prețioase pentru el sunt fasolele Vigna. Fac păstăi de peste jumătate de metru și le-a primit încă de la bunicii lui. „Vigna nu este pe piață în vânzare, doar o găsești pe la oameni. Poate unul dintr-o sută are așa fasole.”

Pentru că există doritori să încerce permacultura în grădinile lor, Constantin îi consiliază. Își amintește de niște oameni care își doreau să consume totul doar din grădina lor. „Noi, de exemplu, cumpărăm lămâie. Pentru că ea nu crește peste tot și nici clima nu e potrivită. Sau există soluri în care nu cresc castraveți. Atunci recomand să crească mai multe verdețuri sau altă legumă care poate crește în acele condiții.”

Pentru permacultură e nevoie de multă răbdare, voință și dragoste pentru natură. Ca să reușești Constantin spune că e foarte important să nu fii perfecționist, adică să te aștepți la o grădină perfectă, fără prea multe buruieni. Dar și să fii realist, adică să ceri de la natură fix atâta cât îi dai tu înapoi.