De Paula Munteanu/ Chișinău/ Moldova.ORG/ — "Important este că Republica Moldova a ajuns la concluzie că negocierile sunt necesare. Mai întâi de toate, vom rezolva probleme, care au deja o soluţie tehnică, cum ar fi reluarea completă a traficului feroviar, restabilirea legăturilor dintre cele două maluri ale Nistrului, interacţiunea între organele de aplicare a legii, intensificarea activităţii grupurilor de experţi privind măsurile de încredere. Putem negocia mult timp probleme ce țin de statalitate, însă problemele economice trebuiesc rezolvare cât mai curând", a declarat liderul rmn, Igor Smirnov.
Tot el, afirmând un adevar istoric incontestabil, din punctul său de vedere, a declarat că Rusia nu trebuie să-și retragă trupele staționate în regiunea transnistreană, deoarece ele au fost pe acest teritoriu din 1790.
"În Moldova, copii învață în grafia latină. Din ei acolo se încearcă de a face români. La noi însă dacă o persoană este de naționalitate ucrainean, noi nu facem din el un rus, dacă este rus – nu-l facem să fie moldovean, iar dacă e moldovean – nu încercăm să facem din el român", susține Smirnov.
Smirnov a mai spus că i-a declarat odată lui Lavrov: "Înțelegi, cum nu vă veți comporta cu noi, ştiţi foarte bine, că vom iubi și în continuare Rusia, pentru că suntem ruşi"."Aceasta nu este meritul nostru, ci mentalitatea societăţii”, conchide liderul de la Tiraspol.