Între 25 și 27 noiembrie, la Chișinău, va avea loc Laboratorul Internațional „Do It Together! Co-crearea Conceptului Parteneriatului Public-Civic”. Evenimentul își propune să aducă o nouă abordare pentru accesul organizațiilor societății civile (OSC) la infrastructura publică, prin implicarea activă a comunității în gestionarea spațiilor comune și te invităm să participi la atelierul în cadrul căruia vom formula un concept legislativ care să faciliteze și să reglementeze accesul la infrastructura publică pentru societatea civilă din Republica Moldova.
În Republica Moldova, o mare parte din infrastructura publică – de la case de cultură la școli și grădinițe – rămâne neutilizată sau în stare de degradare, din lipsa de resurse și capacități ale autorităților publice de a o întreține și renova. Reforma teritorial-administrativă, aflată în proces de implementare, riscă să accentueze acest fenomen, prin comasarea unităților administrative și reducerea finanțării pentru multe clădiri locale. Astfel, spațiile publice valoroase din localități mici riscă să fie abandonate definitiv. În acest context, parteneriatul public-civic devine o soluție crucială pentru revitalizarea și reutilizarea acestor spații, oferind OSC-urilor posibilitatea de a prelua și transforma aceste locuri în centre active pentru comunitate.
Ce aduce nou parteneriatul public-civic?
Parteneriatul public-civic propune o abordare inovatoare în care clădirile și spațiile publice, de la centre culturale, spații de producție și expunere, până la spații de lucru, sunt accesibile organizațiilor societății civile pentru a desfășura activități culturale, sociale sau de sprijin comunitar. Potrivit raportului realizat de Coaliția pentru Sectorul Cultural Independent, peste 89% dintre organizațiile din Moldova se confruntă cu dificultăți majore în găsirea unor spații accesibile și adecvate.
Laboratorul își propune să contureze o lege pentru parteneriatul public-civic, oferind soluții prin care societatea civilă și autoritățile publice să colaboreze eficient pentru a administra împreună infrastructura publică, asigurând astfel un impact de durată în comunitate.
De ce este important pentru Republica Moldova?
Un astfel de parteneriat este esențial în Republica Moldova, unde multe OSC-uri activează cu resurse limitate, dar au un impact semnificativ asupra comunității. Laboratorul include ateliere și mese rotunde, unde vor fi discutate atât oportunitățile, cât și provocările acestui model. Printr-o colaborare deschisă, laboratorul va contribui la conturarea unui cadru legal care să ofere societății civile un acces mai larg și echitabil la infrastructura publică.
Impactul parteneriatului public-civic: cum schimbă acesta comunitățile?
- Predictibilitate, sustenabilitate și creșterea capacităților lor de-a atrage fonduri: O infrastructură sigură și stabilă îmbunătățește capacitatea OSC-urilor de a atrage finanțări externe. Finanțatorii sunt mai predispuși să investească în organizațiile care pot garanta un spațiu de lucru profesional, adaptat și sustenabil. Prin stabilirea unui cadru de parteneriat public-civic, OSC-urile vor putea să ofere aceste garanții și, astfel, să acceseze o gamă mai largă de granturi și sponsorizări. În acest mod, capacitatea lor de atragere a fondurilor se va multiplica, contribuind nu doar la sustenabilitatea proiectelor proprii, ci și la diversificarea și creșterea impactului în comunitățile unde activează.
- Cresterea accesului la servicii sociale și culturale: Multe OSC-uri din domenii precum educație, artă, tineret, egalitate de gen și drepturile femeilor, sănătate și îngrijiri paliative pot oferi programe esențiale într-un spațiu adecvat, ajungând astfel la mai mulți beneficiari. Un acces îmbunătățit la infrastructură înseamnă o gamă mai largă de activități disponibile pentru cetățeni, de la ateliere artistice și de educație, la activități sociale de sprijin și reintegrare.
- Revitalizarea și întreținerea spațiilor publice: Prin implicarea OSC-urilor în gestionarea și întreținerea clădirilor publice, spațiile abandonate sau subutilizate pot prinde din nou viață. Astfel, clădirile publice devin centre active ale comunităților, utilizate pentru a răspunde nevoilor cetățenilor, cu o reducere semnificativă a degradării acestora.
- Dezvoltarea unui sentiment de coeziune și responsabilitate comunitară și reducerea fenomenului migrației
Un astfel de sentiment de coeziune poate contribui și la reducerea fenomenului migrației, în special în rândul tinerilor care sunt deseori tentați să plece în căutarea unor oportunități mai bune în străinătate. Prin asigurarea unor spații și resurse pentru activități culturale, educaționale și sociale, parteneriatul public-civic poate transforma localitățile în locuri mai atractive și mai ofertante pentru locuitori. Tinerii și profesioniștii din diverse domenii sunt mai predispuși să rămână într-o comunitate în care există infrastructură accesibilă pentru dezvoltare personală și profesională, un sentiment de stabilitate și un mediu care încurajează participarea activă. Astfel, parteneriatul public-civic poate contribui la prevenirea depopulării și la revitalizarea pe termen lung a comunităților locale.
Gestionarea în comun a infrastructurii publice creează oportunități pentru ca locuitorii să se implice în activități comunitare, să participe la decizii și să devină responsabili de menținerea acestor spații. Acest lucru contribuie la coeziunea socială și stimulează o cultură a implicării civice.
Cum puteți participa?
Cei interesați pot aplica până pe 7 noiembrie, completând acest FORMULAR. Laboratorul include sesiuni de lucru aplicat, mese rotunde și prezentări publice unde se vor explora exemple locale și internaționale de parteneriate public-civice. Totodată, evenimentul va sprijini formularea unui concept legislativ care să faciliteze și să reglementeze accesul la infrastructura publică pentru societatea civilă din Republica Moldova.
Mai multe informații despre program, agendă și invitați le găsiți pe site-ul Coaliției