Dar voi vreți să-l trădați pe Voronin?

De Paula Munteanu/ Chișinău / Moldova.ORG/ — Sergiu Coropceanu, exponentul Partidului Social Democrat, comentând dezvăluirile recente cu ajutorul Wikileaks, conform cărora Igor Dodon ar fi decis să părăsească PCRM-ul, el a adăugat și faptul că acesta poate fi urmat și de alți reprezentanți ai fracțiunii comuniste.

"În realitate, Igor Dodon este departe de o doctrină de stânga. Dodon exploatează PCRM în interes personal pentru a-şi crea o imagine, dar, în realitate se pregăteşte de crearea unui partid propriu, fapt ce a iesit acum la iveală, datorită WikiLeaks", se arată în comunicatul PSD. “În afară de Igor Dodon, în cadrul PCRM sunt mai multe persoane interesate doar de viitorul propriu", mai spus social-democraţii.

De pe altă parte, Igor Dodon declară pe blogul său personal că “Aşa-numitele „dezvăluiri” ale Wikileaks sunt un fel de poveşti politice, după cantitatea de neadevăr pe care îl conţin. Cum poţi să spui că eu în 2009 aş fi dorit să părăsesc PCRM-ul, dacă eu abia în anul 2010 am devenit membru de partid? Este alogic. La fel de alogice sunt şi alte „afirmaţii” care se conţin în respectivele „documente top secret””.

Deputatul PCRM a mai adăugat că “Mi se pare că Wikileaks demult nu mai este o sursă de informare veridică, ci s-a transformat într-un instrument inteligent, dar perfid de manipulare. Nu vă pare ciudat că anumite „dezvăluiri” apar de regulă în ajunul luării unor decizii politice importante? Şi nu e oare cumva suspect că „dezvăluirile” recente fac de minune jocul unui important actor politic de la noi? Nu „dezvăluirile” Wikileaks-ului sunt intriga, intriga adevărată este de ce şi în favoarea cui se fac aceste „dezvăluiri”, aici şi acum”.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.