Întrebarea care frământă electoratul pro-PL, dar şi întreaga opinie publică autohtonă, este dacă ex-preşedintele interimar al ţării a renunţat singur la putere sau a fost obligat să o facă pentru “binele AIE”, după cum a lăsat să se creadă îndată după definitivarea negocierilor pentru înfiinţarea AIE – 2.
Reieşind din ambiţiile, uneori chiar bolnăvicioase, ale amatorului de “poker politic” – Mihai Ghimpu, este greu să afirmi că dânsul s-a lăsat pradă jocurilor politice. Nervozitatea lui vizibilă faţă de orice critică, mobilizată uneori de invidia politică faţă de concurenţii politici din preajmă (în primul rând – PLDM), indică probabilitatea unei duplicităţi de poziţii a liderului liberal, motivată puternic de raţionamente politice evidente.
Manevrele lui politice sunt determinate de un context politic agitat şi puternic influenţat de viitoarele alegeri locale, inclusiv cele din capitală.
Ghimpu acţionează oarecum dintr-o defensivă, fiind presat pe plan exterior, unde este condiţionat de factorii europeni, care mai degrabă relaţionează cu PLDM, membru al Partidului Popular European, decât cu provincialul şi complicatul lider al PL. Acesta însă încearcă să folosească mediul neprietenos în favoarea propriei formaţiuni, care a fost surclasată de PLDM şi PDM la parlamentare. Ghimpu presimte totodată complicaţii şi la scrutinul local, unde Chirtoacă va trebui să înfrunte contracandidaţi puternici din partea opoziţiei parlamentare şi a partenerilor de coaliţie, avându-l în faţă şi pe ex-primarul de Chişinău – Serafim Urechean, îndepărtat recent de la “politica mare”, dar dornic să-şi recupereze pârghiile care l-au avansat anterior.
Repausul politic luat de Ghimpu rezultă din necesitatea urgentă de a-şi ajuta nepotul, prin folosirea mai eficientă a tribunei legislativului, în calitate de unul din şefii AIE-2, pentru propagarea mai extinsă a mesajelor populiste. Eliberat in/voluntar de responsabilităţi politice derivate din funcţiile, recunoscute drept complexe şi epuizante chiar de însăşi liderul PL, deţinute în perioada 2009-2010, Ghimpu se lansează subtil în lupta electorală pentru Chişinău.
În acest sens, se va contura activitatea lui şi a fracţiunii liberale în întregime, în calitate de opoziţie în cadrul coaliţiei de guvernare.Postura respectivă le permite să lovească atât în comunişti, cât şi în liberal-democraţi. Faţă de PDM şi Plahotniuc în particular, liderul liberal are o atitudine dacă nu loială, atunci cel puţin moderată, pentru că ar fi fost în relaţii clientelare încă din 2009. Reţinerea faţă de scandalul privind pretinsele infracţiuni comise de actualul vicepreşedinte al Parlamentului şi absenţa unor acţiuni concrete în acest sens, au fundamentat argumentele acelor voci care insinuează anumite legături de prietenie dintre Mihai Ghimpu şi Vladimir Plahotniuc. Este posibil că anume această “asociere” i-au facut pe liberali să accepte conştient şi paşnic condiţiile politice, pe alocuri “umilitoare”, la care au fost supuşi în raport cu PLDM şi PDM.
Pe lângă faptul că preşedintele PL s-a despărţit temporar de funcţiile de vârf pentru a improviza un gen de opoziţie politică, suplimentară la cea parlamentară exercitată de comunişti, se pare că bunăvoinţa inocentă a acestui personaj se explică şi prin prisma bilanţului electoral din 2010 potrivit căruia PL a pierdut voturi în comparaţie cu alegerile repetate din 2009, dar şi vizavi de partenerii de coaliţie. Dacă privim la opţiunile de vot în capitală, dezagregând datele ultimului scrutin parlamentar, atunci depistăm la fel o situaţie nefavorabilă pentru liberali.
Incertitudinile legate de alegerea preşedintelui ţării creează premise pentru ca liberalii să se concentreze pe activitatea din regiuni, asigurându-şi tribuna parlamentară pentru propaganda pre-electorală,cu scopul dublu de a menţine popularitatea curentă a partidului şi a liderului său, dar şi pentru a-l asista pe Chirtoacă. Descătuşat pe de o parte de angajamente apăsătoare, Ghimpu va tinde să-l protejeze politic pe Chirtoacă, ţinând în şah ceilalţi actori din coaliţie, învinuindu-i de trădare dacă aceştia se vor decide în final să-l lipsească de funcţia de spicher al Parlamentului.
Liberalii învaţă şi din experienţa AMN, care odată scoasă din afara ecuaţia puterii realcade s-a dizolvat în cadrul AIE-1.
Situaţia creată este convenabilă pentru PL, ale cărui mâini sunt dezlegate pentru a-şi promova imaginea, a şantaja partidele aliate şi a peria imaginea degradată a edilulului capitalei, asigurându-şi confortul politic necesar pentru consolidarea identităţii politice şi a rezistenţei partidului faţă de “expansiunea politică” la care PLDM nu vrea să renunţe.
