De Paula Munteanu/ Chișinău / Moldova.ORG/ — "Avem o mulţime de copii care termină colegiul şi care nu-şi pot găsi de lucru", a spus Bloomberg într-o emisiune radiofonică. "Asta e ce s-a întâmplat la Cairo. Asta e ce s-a întâmplat la Madrid. Nu vrem astfel de revolte aici", a adăugat el.
După ce ați citit o astfel de replică, cred că v-ați dat seama de ce se tem autoritățile americane, nu?
Revoluțiile Twitter pe străzi, iată ce îi pune pe gânduri pe americani, mai ales că "Opinia publică nu este fericită. Publicul ştie că e ceva greşit în această ţară", a adăugat Bloomberg, răspunzând unei întrebări privind nivelul sărăciei în Statele Unite, care a crescut la 15,1 la sută în 2010, ajungând la cel mai înalt nivel înregistrat după 1993.
Mai există și exemplele orașelor europene, ca Atena și Londra, care s-au confruntat cu revolte violente, alimentate de tineri nemulţumiţi de nivelul ridicat al şomajului şi măsurile de austeritate.
Astfel, rata crescută a şomajului în rândurile tinerilor este şi unul dintre factorii care au declanşat "primăvara arabă", în ţări unde protestatarii s-au revoltat împotriva unor guverne autoritate.
Conform datelor statistice, rata şomajului este de 9,1 la sută, însă mulţi experţi contestă această valoare, preferând un alt indicator, care include şi persoanele care au renunţat să-şi mai caute loc de muncă şi pe cele care vor să lucreze cu normă întreagă, dar sunt obligate să lucreze cu jumătate de normă, şi a cărui valoare este de 16,2 la sută.