Poezia (din volumul antologic Citirea zdurilor) şi publicistica (din volumu Revolta clonelor) ale lui Nicolae Spătaru cuprind două atitudini foarte diferite faţă de realitate. Poezia lui Nicolae Spătaru este a unui om dezamăgit de lumea basarabeană în care nu şi-a putut realiza visurile şi idealurile din tinereţe. Poezia sa ţâşneşte din deziluzii, dezabuzări, neîmpliniri, oboseală. Cuvântul de ordine din poeziile sale este decepţia faţă de realitate. O realitate dură, urâtă, agresivă, în care nu mai e loc pentru elan şi avânt. O realitate nemiloasă, anostă, abjectă, din care nu mai poţi ieşi decât stors ca o ceapă. O realitate scârboasă, din care poeţii au fost excomunicaţi. De aici, şi dezîncântările. Între dezumflare şi demitizare, între dezolare şi dezvărjire, poezia sa se leagănă ca frunzele pe ramuri. Forţa şi valoarea poeziei sale se hrăneşte din solul resemnării şi părerilor de rău. Vigoarea poeziei sale provine din fragilitatea sentimentelor. Dar şi noutatea sa. Nicolae Spătaru face o figură distinctă printre poeţii postmodernişti pentru că nu pune în centrul poeziei sale intelectualismul, ci emoţia. Nicolae Spătaru e un sentimental care scrie într-o cheie postmodernistă. De aici, şi valoarea inctontesabilă a poeziei sale.
Publicistica sa condensează însă o altă atitudine faţă de realitate, a unui om revoltat, a unui protestatar, a unui om care nu lasă mâinile în jos şi luptă ca lucrurile să se schimbe. Volumul Revolta clonelor conţine texte scrise de Nicolae Spătaru în anii dictaturii neocomuniste, care impresionează şi azi prin curajul şi luciditatea lor. Într-un text publicat în 2002, Telenovela guvernării comuniste, Nicolae Spătaru sancţionează foarte dur excesele de umilinţă ale guvernanţilor moldoveni în faţa Moscovei, dar şi tăcerea opoziţiei, atunci când Chişinăul găzduise summitul şefilor de state membre ale CSI şi se transformase peste noapte „într-o capitală de gubernie siberiană”. Unele dintre textele sale sunt vizionare. Într-o pastilă publicată în 2008, Nicolae Spătaru, parcă anticipase revoluţia din aprilie şi înăbuşirea ei în sânge, atunci când a afirmat că la „orizont apar nori roşii, adie a teamă , a teroare,” dar şi când a exclamat: „ Noi nu mai avem răbdare!!” Şi toate astea într-un text publicat în toamna lui 2008.
De la dezamăgire la revoltă nu e decât un pas. Şi Nicolae Spătaru l-a făcut.
