De Luminiţa Gusina
În perioada 12 – 13 iunie curent, în scuarul magazinului UNIC din Chişinău, s-a desfăşurat Festivalul Mierii şi Căpşunii. Festivalul a pricinuit unele decepţii în rândurile vizitatorilor, cantitatea produselor promovate fiind considerabil redusă, iar preţurile cu 20 – 30% mai ridicate, în comparaţie cu anii precedenţi.
Din cauza condiţiilor climaterice nefavorabile din acest an, căpşunile nu prea au rodit, iar albinele au strâns mai puţină miere. „În timpul înfloririi sălcâmului, timpul a fost rece şi ploios, au fost zile când albina din ştiubeie nu a fost la cules”, motivează un apicultor prezent la sărbătoare, preţurile ridicate şi cantităţile reduse.
Vizitatorii au avut posibilitatea să guste din dulciurile propuse de către producătorii autohtoni şi căpşunari şi să le cumpere la preţul producătorului. Un kilogram de căpşune costa 25-30 lei, iar unul de miere 60-70 lei.
Oferta adusă spre comercializare a fost constituită din: miere de flori, miere de salcâm, polen, tinctură de albine, tinctură de propolis, fagure de miere, propolis şi căpşuni.
La manifestare au fost aduse torte cu miere şi căpşuni. Surpriza pentru cei mici, dar şi pentru maturi a fost torta de 20 kg, din care au mâncat toţi doritorii, fiind oferită gratis.
O parte din banii adunaţi vor fi donaţi Centrului de Copii cu dezabilităţi „Speranţa”. Câţiva dintre ei au fost prezenţi la sărbătoare. „Ne srăduim să oferim copiilor o şansă pe care o au şi ceilalţi copii”, argumentează participarea la eveniment, Viorica Cojocaru, director executiv al centrului.
Evenimentul a fost iniţiat de către Federaţia Naţională a Fermierilor din Moldova, Asociaţiile de Pomicultori „Demetra” şi „Apis Mellifera” şi Fundaţia Filantropică „Angelus Moldova”.
În Moldova acest Festival a devenit o tradiţie, desfăşurându-se al cincilea an consecutiv.