Deputat: PCRM, o grupare de interese care nu a făcut niciodată politică

”Partidul Comuniștilor nu este altceva decât o grupare de interese, care nu a făcut niciodată politică, o grupare care nu înțelege ce trebuie să facă în opoziție, din cauza ca ea s-a format la putere”, a declarat de la tribuna centrală a Parlamentul vicepreşedintele legislativului Adrian Candu, care a precizat că dacă această formaţiune mai rămâne în opoziţie, atunci va dispărea de pe arena politică.

”Comuniștii înțeleg bine că dacă actuala coaliție rezistă încă un an, pana la următoarele alegeri, vor apărea și rezultatele, iar șansele lor de a reveni la guvernare dispar. Acesta este motivul pentru care comuniștii s-au intensificat, și fac tot ce pot pentru a bloca activitatea Guvernului și Parlamentului”, a declarat el.

În acelaşi timp, Candu a accentuat eşecurile şi erorile din timpul guvernării PCRM în privinţa reglementării transnistrene.

”Așa ne-am pomenit cu istoria rușinoasă a „Planului Kozak” care de fapt este rodul unor ideologi ratați de la Chișinău – Tcaciuk & Co, aşa am ajuns să auzim declarațiile dlui Voronin la Tiraspol, înjositoare şi nedrepte față de cei care au apărat în 1992 integritatea teritorială a Moldovei, atunci când ați declarat că am fost agresori apărându-ne țara; aşa au fost semnate, prin vilele de la Moscova, declarații, pe baza cărora unii cred că forțele militare străine, ar putea rămâne pe teritoriul Moldovei până după soluționarea definitivă a conflictului. Ați uitat, dle Voronin, ce ași semnat cu Smirnov în prezența lui Medvedev în 2008?”, a întrebat Adrian Candu. 

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.