Chişinău (Moldova.ORG) — În jurul orei 14:00 în cadrul primei şedinţe a Legislativului pentru început deputaţilor din cele 3 partide care au intrat în Parlament, li s-au înmânat legitimaţiile de deputat. Legitimiţiile au fost înmânate de către membrii Comisiei Electorale Centrale. Deputaţii păreau foarte fericiţi. După înmânare s-a anunţat o pauză. În jurul orei 15:00 va fi prima şedinţă a Legislativului.
După şedinţa de înmânare, parlamentari urmează să se întrunească în prima şedinţă de lucru care va fi prezidată de liderul PCRM, Vladimir Voronin.
Avocatul Roman Mihaeş a declarat că astăzi sau mâine în cazul în care nu va fi o alinţa dintre PLdM-PL-PD, atunci oricum M.Lupu va fi ales preşedintele parlamentului, funcţia de preşedinte interimar şi se va alia cu PCRM. Astfel, Mihai Ghimpu va pierde cele doua funcţii. Declaraţiile au fost făcute de Roman în cadrul unei dezbateri televizate.
Revenim mai târziu cu detalii privind prima şedinţa a Legislativului.