Deputaţii revin din vacanţă

Chişinău / Moldova.ORG/ — După două luni de vacanţă, deputaţii se întorc, săptămâna viitoare, din vacanţă.

Potrivit unui comunicat emis de către Legislativ, Biroul permanent al Parlamentului se convoacă astăzi în şedinţă, în cadrul căreia vor decide ce proiecte vor intra pe ordinea de zi a primei reuniuni.

Totodată, prima şedinţă din sesiunea toamnă-iarnă a Legislativului va avea loc săptămâna viitoare, pe 29 septembrie.

Printre proiectele arzătoare din această sesiune se numără politica bugetar-fiscală şi adoptarea bugetului de stat pentru 2012. Deasemenea, aceştia vor examina majorarea termenului pentru organizarea alegerilor repetate în cazul în care scrutinul este declarat nul, sau propunerea ca deputaţii ce absentează de la şedinţe să fie sancţionaţi financiar.

Aminitim că deputaţii au ieşit în vacanţă pe 29 iulie, când a avut loc ultima şedinţă a Parlamentului din sesiunea de primăvară-vară. Aceştia au lăsat restanţă peste 20 de proiecte legislative care urmează să fie examinate în următoarea sesiune.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.